Pagini

miercuri, 5 august 2009

Cadavrele umblătoare şi puterile lor

Cine crede că odată ce ai murit eşti mort, se înşeală. Nu numai că aşa ne spun creştinii, dar avem şi exemplul Sfintei Parascheva, care a călătorit după moarte mai mult decât a putut să o facă în timp ce trăia.

Istoric: După ce a decedat, a stat ceva timp împământată la Epivat (azi - Selim Paşa, Turcia), pe malul mării. Unde cică n-a stat prea mult că au gasit-o, despământat-o şi au dus-o în biserica din localitate. Nici acolo n-a apucat să se odihnească destul, deoarece a fost dusă în scurt timp la Târnovo. Odihna presupusă veşnica, a fost de scurtă durată aici, deoarece turcii au cucerit Bulgaria, au pus mâna pe sfântă şi au trimis-o lui Mircea cel Bătrân. La numai trei ani, s-au răzgândit, au luat-o de la Mircea, şi au trimis-o în Serbia la Belgrad. Turcii, având se pare un obieci prost, au cucerit apoi Serbia, şi, nici nu vă vine să credeţi au luat trupul sfintei şi l-au dus la Constantinopol în palatul sultanului. De acolo, neodihnitele oase, au fost cumpărate de către Patriarhia Constantinopolului pentru suma infimă de 12000 de ducaţi şi mutate în catedrala lor. Se pare că pe vremea aceea aveau bani, nu de alta, dar la scurt timp s-au trezit că au datorii foarte mari la Poarta Otomană, pe care le-a plătit poporul român, pe mai mulţi ani, prin persoana lui Vasile Lupu, bineînţeles contra moaştelor sfintei, care au fost aduse chiar la noi la Iaşi.

Să mai zică cineva că teoria evoluţiei nu e adevărată. Iată cum Vasile Lupu, din lup, s-a transformat în căţel, mai exact căţelul lui Pavlov, dresat să saliveze la vederea oaselor sfintei Parascheva. Trist este ca Vasile a trăit acum 500 de ani, iar creştinii nostri din ziua de azi fac trafic de hoituri în continuare. Cel mai bine ar fi să se legifereze plimbarea cadavrelor prin ţară şi dintr-o tară în alta, şi să se instituie piaţa liberă şi bursa de moaşte. Păi ce, noi să fim în secolul XXI e.n. mai proşti decât egiptenii din secolul XXI, dar î.e.n ? Doar ăia să aibă cultul mumiilor?

Mai ales că mumiile sunt mari producătoare de minuni. O minune se petrece atunci când legile fizicii, chimiei şi biologiei sunt suspendate, nu mai funcţionează. Ceea ce mă nelinişteşte pe mine este că preoţimea e foarte egoistă şi nu vrea să le doneze prin marea ei milostivenie întregii specii umane, ca să profităm toţi de pe urma lor, aşa cum de fapt vrea Dumnezeu, că de asta le-a lăsat pe pămînt.

Numai gândiţi-vă câte probleme s-ar putea rezolva cu ajutorul moaştelor:
Am putea elimina problema foametei, folosind radiusul şi cubitusul Sfântului Nicolae ca să înmulţim peştii şi pâinile.
Cu metatarsienele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava i-am face fericiţi pe toţi alcoolicii transformînd apa în vin.
Am vindeca impotenţa cu sfintele testicule ale Apostolului Andrei, cancerul, cu tălpile mai sus numitei Parascheva iar leucemia cu măduva din vertebrele Sfinţilor Dasie şi Epictet.
Dacă în LHC ni s-ar permite folsirea de intestine şi creiere de sfinţi, oamenii de ştiintă ar reuşi să oprească fotonul pe loc şi să acelereze electronii la viteza 10 c.
S-ar inventa imediat warp drive-ul cu propulsie bazată pe icoane plângătoare , teleportarea prin pupatul în fund a Sfîntului Ioan Gură de Aur, microprocesorul la 1000 de zettahertzi prevăzut cu quad core de femur pisat şi maşina timpului cu carburant de rahat sfinţit.

Singurul impediment este faptul că popii ăştia ţin moaştele doar pentru ei. Am mai spus eu că sunt antiprogresişti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu