Pagini

duminică, 26 decembrie 2010

Sărbătorile de iarnă şi consumul de carne

    Probabil că în perioada sărbătorilor, nimeni nu se gândeşte la o comparaţie între hrana de sorginte vegetală, cea de sorginte animală şi activităţile la care consumul acestora predispune în mod colateral.
     Dacă e să acceptăm "teoria creaţionistă" care spune că Universul cu om cu tot a fost creat în şase zile de către un duh, vom ajunge la concluzia că mâncăm porcul pentru a sărbători materializarea acelui duh sub forma unui individ numit Cristos, materializare numită "concepţie imaculată". Totuşi, comunitatea ştiinţifică, dovezile şi logica trimit către o altă explicaţie, numită evoluţionism de către oamenii civilizaţi şi darwinism de către propagandiştii religioşi care doresc să denigreze explicaţia insinunând că este doar teoria obscură a unui individ numit Darwin. La fel cum ar numi relativitatea - einsteinism iar heliocentrismul - copernicism.
    Conform evoluţionismului, specia umană a evoluat din nişte creaturi care îşi duceau traiul acum câteva milioane bune de ani prin coroanele copacilor din Africa. Dacă ne uităm la maimuţele actuale care fac acelaşi lucru în prezent o să observăm că activitatea de-a consuma vegetale durează foarte mult timp. Substanţele nutritive găsite în vegetale sunt distribuite uniform în coroana copacilor şi astfel, consumul lor duce la răspândirea uniformă a membrilor grupului în mediul în care se hrănesc. Consumul de frunze şi fructe prin copaci aşadar, nu este o activitate care predispune la socializare, ba dimpotrivă, în momentul în care elementele nutritive se găsesc într-o cantitate nesatisfăcătoare se poate ajunge la altercaţii dacă membrii grupului nu păstrează o anumita distanţă între ei asfel încât fiecare să aibă acces la o "parcelă" mai consistentă.
    Spre deosebire de vegetalele din junglă, sursele de proteine sunt dispuse într-un mod cât se poate de eterogen. Iar sursa de proteine care poate să fie un porc, o antilopă sau o zebră, necesită pentru a fi obţinută conlucrarea mai multor indivizi din grup. Primele maimuţe care au coborât din copaci şi au început să consume carne, trebuiau în mod necesar să acţioneze în haită pentru a doborî o asfel de pradă. Aceste primate nu aveau nici viteza ghepardului, nici vederea nocturnă a leopardului, nici forţa leului sau anduranţa hienelor, trebuiau deci să suplinească prin număr şi strategie. Drept urmare, la specia umană vânatul nu a putut evolua ca o activitate solitara ci în mod necesar a fost una socială, la fel ca la multe alte specii de mamifere carnivore cum sunt lupii, leii şi hienele. Din moment ce prada era doborâtă în colectiv, la fel era şi mâncată; deci şi consumul de carne a ajuns să fie o activitate la fel de socială. Odată ce mâncarea a devenit un ritual care ţine de socializare, au apărut şi formele ei aberante pe care le putem observa în prezent: oameni care mănâncă deşi nu le este foame. Sunt absurd eu sau situaţia este absurda?
    Latura socială a consumului de carne se poate observa în prezent la cimpanzei, care atunci când se hrănesc cu fructe sau frunze o fac separat, însă în rarele ocazii cînd reuşesc să ucidă vreun inamic din alt clan, îl mănâncă împreună. La fel fac şi creştinii când se hrănesc cu carnea şi sângele lui Iisus Hristos, se adună toţi la biserică pentru a consuma acele bunătăţi, nu le mănâncă singuri şi în secret. 
    Când carnivorele doboară o pradă mai mare, este destulă hrană pentru toţi; nu numai că proteinele au o valoare nutritivă superioară, dar până la apariţia frigiderului, acea cantitate de hrană nu putea fi stocată în aşa fel încât să nu se deprecieze, deci se mânca pe săturate şi cât mai mult posibil atunci când era ucis animalul deoarece mai târziu carnea se altera. Acest instinct ancestral de-a ucide un animal şi de-a mânca pe rupte poate fi observat manifestându-se în epoca modernă, de exemplu sub forma sărbătorilor de iarnă. Evident că odată cu apariţia agriculturii vânatul a început să constituie din ce în ce mai puţin din totalul de hrană al speciei şi a fost înlocuit treptat de carnea animalelor domesticite. Chiar şi acestea însă trebuiau să fie mâncate foarte rapid după ce erau sacrificate, din acelaşi motiv al lipsei metodelor de refrigerare. Tot din cauza asta sacrificarea porcului se face iarna, deoarece iarna nefiind ca vara, oferă o metodă naturală de refrigerare.
    Dar astăzi suntem în secolul XXI. Avem mai toţi frigidere. Putem tăia porcul şi mânca rezonabil, fără să ne speriem că o să se strice carnea. Nu asta se întâmplă însă. Oamenii, mânaţi de instinctele primitive se adună în grupuri şi încep să consume carne şi să socializeze. Şi să consume. Şi să consume până vomită, în combinaţie cu sângele lui Hristos consumat la fel de excesiv. Şi apoi să consume din nou, ca şi când ar urma cea mai neagră foamete posibilă. Acest instinct de-a mânca multă carne odată este sculptat de evoluţia prin selecţie naturală în aşa fel încât să fie eficient în cazul unor primitivi din savana africană acum câteva milioane de ani, nu în cazul mediului nutritiv din secolul XXI. Este de fapt chiar contraproductiv, având în vedere apelurile la salvare din această perioadă.
    La nivel evolutiv 10 000 de ani înseamnă mai nimic, de aceea instinctul acesta va rămâne. Nu pot să neg că există o anumită fascinaţie în a prăji pe înserate nişte bucăţi de carne pe o grămadă de cărbuni. Totuşi nu este doar o chestiune instinctuală ci a devenit şi una socială şi culturală, de aceea m-am obosit să scriu acest articol. Instinctele de care dispunem şi care au fost şlefuite în milioane de ani sunt greu de controlat, însă ceea ce ţine de cultură nu este imposibil de depăşit. Ca atare îi sfătuiesc pe concetăţeni să încerce să nu cadă pradă festivalului îmbuibării care poartă numele de "sărbători de iarnă" şi să consume alimente în mod moderat după câtă foame le este, nu după cum ar mânca un om primitiv în aceeaşi situaţie. Nu vă e frică, frigiderul o să aibă grijă de tot ceea ce n-aţi putut mânca acum.

   Poftă bună!

luni, 20 decembrie 2010

Ateismul fundamentalist

    În orice ideologie, există tendinţe şi curente diferite. Dintre acestea există două care se deosebesc în mod clar: fundamentalismul şi liberalismul. În timp ce fundamentaliştii îi acuză pe liberali de "liberalism", liberalii îi acuză pe fundamentalişti de "fundamentalism", iar această situaţie provine din faptul că fundamentalismul sau liberalismul considerate izolat nu spun nimic despre o eventuală judecată de valoare care se poate face asupra lor.
    Fundamentalismul reprezintă o atitudine care atacă orice abatere de la doctrinele şi practicile considerate esenţiale într-un sistem religios, politic, educativ etc. Aceasta însă, nu ne spune nimic despre acele doctrine. Dacă acele doctrine sunt viabile atunci fundamentalismul este de dorit; dacă acele doctrine nu sunt viabile atunci liberalismul este de dorit. În ceea ce priveşte metoda ştiinţifică sau drepturile omului, respectarea principiilor pe care sunt întemeiate acestea două este chiar de dorit şi nu degeaba s-au creat mai multe mecanisme care să vegheze la respectarea întocmai a acelor principii. În ceea ce priveşte religia creştină, fundamentalismul este de evitat pe cât de mult posibil, deoarece principiile biblice nu-şi mai găsesc aplicarea în epoca contemporană şi sper că uciderea copiilor neascultători nu era aplicabilă nici pe vremea când au fost scrise nesfintele scripturi. Ca atare, în dezbaterea fundamentalism - liberalism, ceea ce contează de fapt sunt fundamentele, nu fundamentalismul.
    Luând în considerare acum fundamentele, adeseori văd nu numai prin presă, sintagma "ateism fundamentalist" - sintagmă care este un nonsens. Ateismul nu are cum să fie fundamentalist deoarece nu este o ideologie şi nici nu are doctrine ci reprezintă doar lipsa de credinţă în dogmele bazaconice religioase, iar lipsa de credinţă nu este o doctrină. Ca atare, sintagma este la fel de întemeiată ca următoarele: necolecţionar de timbre extremist, nebăutor de alcool fanatic sau fundamentalist nemicrobist. În aceeaşi măsură sunt justificate şi asocierile lingvistice de genul: necolecţionar de timbre liberal, nebăutor de alcool liberal şi nemicrobist liberal, adică deloc. 
    Cei care promovează în mediul informaţional această confuzie sunt ori rău intenţionaţi ori dezinformaţi. Cei mai mulţi dintre atei nu sunt preocupaţi sub nici o formă de fenomenul religios, şi chiar daca eu nu sunt de acord cu poziţia lor, asta nu înseamnă că ei nu există. Ceea ce se incriminează atunci când se vorbeşte de ateism fundamentalist, este de fapt antiteismul. Acesta într-adevăr are doctrine (acelea conform cărora religia este falsă şi nocivă) iar ideologiile de tip antiteist pot varia într-adevăr între fundamentalism şi liberalism. Totuşi, ceea ce este clar, este că majoritatea ateilor nu sunt şi antiteişti iar confuzia provine dintr-o presupunere implicită - aceea că o ideologie despre care se crede că este falsă trebuie să fie combătută. Dacă toată lumea ar respecta acest principiu, atunci într-adevăr toţi ateii ar deveni automat antiteişti şi ar putea fi acuzaţi în acest context de vreun tip de extremism sau fundamentalism.
    Acest blog l-am deschis tocmai pentru a promova principiul enunţat mai sus, iar până când am să reuşesc să-i transform pe toţi ateii în atei antireligioşi îi poftesc pe amatorii de propagandă creştină să găsească alte metode de demonizare a adversarului.

joi, 16 decembrie 2010

Marea Piramidă, în deconstrucţie semantică

    Dacă cineva doreşte să se informeze în legătură cu Marea Piramidă de la Gizeh, va găsi nenumărate referinţe care vizează valoarea acestei construcţii din punct de vedere arhitectural, măiestria constructorilor ei şi multele recorduri pe care aceasta le-a deţinut sau încă le deţine. Este una dintre cele şapte minuni ale lumii, şi singura încă existentă.
    Totuşi lucrurile au valoare sau nu, după contextul în care este situată discuţia. Din punct de vedere arhitectonic, este într-adevăr una dintre minunile lumii, mai ales raportat la tehnologia disponibilă lumii antice şi nici eu nu am să neg aceasta. Însă pentru a avea o perspectivă corectă asupra unui fapt, acesta trebuie încadrat într-un context care să conţină ceva mai mult decât aspectul estetic. Trebuie avut în vedere de exemplu scopul acestei construcţii, iar în ceea ce priveşte scopul, Marea Piramidă este un monument funerar construit pentru vestitul faraon Keops.
    Se pare că nimic nu este în neregulă până aici. În afară de faptul că vestitul faraon Keops era doar un mamifer, iar astfel monumentul funerar pentru vestitul faron Keops devine un depozit aberant de mare pentru hoitul unui mamifer care putea foarte bine să fie oferit hienelor spre nutriţie. Priviţi-l:




    Hoitul mamiferului era depozitat în interiorul acestei construcţii megalitice în vederea vieţii de după moarte după ce în prealabil i se scoteau intestinele, ficatul şi stomacul şi erau depozitate în nişte vase care rămâneau lângă hoit. Creierul însă, era considerat ca fiind neimportant în viaţa de apoi de către vechii egipteni şi ca atare era scos pe nas cu o sîrmă şi dat la gunoi. Să nu uităm deci care este motivul pentru care aceste mormane imense de pietre erau ridicate: pentru hoitul fără creier al unuia care susţinea că este fiul Soarelui, dar nu avea destul de mult creier încât să-şi dea seama că gândeşte cu creierul, nu cu ficatul, stomacul sau cu inima.
    Se speculează că undeva între 30 000 şi 50 000 de oameni au pus piatră peste piatră până la 6 000 000 de tone pentru mormântul tovarăşului Keops - doar un individ din epoca bronzului care habar nu avea pe ce lume trăieşte. Ce poate fi mai stupid decât atâta? Cum să nu ţi se pară ridicol un asemenea efort şi o asemenea desfăşurare de forţe pentru un asemenea scop cu desăvârşire inutil? Prostia umană este cu atât mai mare, cu cât manifestarea ei în realitate este mai amplă. Din acest punct de vedere eu zic că am dreptate să rebotez Marea Piramidă în "Marea Piramidă a Prostiei Umane".
 Zeci de mii de oameni puşi să muncească timp de zeci de ani, practic pentru nimic. 
     Este într-adevăr uşor să arăţi absurdul acestei construcţii din prisma cunoştinţelor actuale, dar în apărarea egiptenilor vine faptul că acela era nivelul maxim de cunoştinţe la care ajunseseră şi încă era unul dintre cele mai ridicate în lume în acea perioadă. Atât ştiau şi ca atare s-au comportat în conformitate cu ceea ce ştiau. Nu aveau de unde să ştie că ceea ce fac este inutil şi nici nu existau la acea vreme informaţii care să afirme altceva.

    Ar fi cu desăvârşire absurd să vedem în secolul XXI exact aceeaşi desfăşurare de resurse pusă în slujba unor scopuri la fel de ridicole ca cele prezente în epoca bronzului. Din păcate absurdul ne urmăreşte şi în prezent şi cel puţin în ţara noastră putem observa cum proliferează febra construcţiei de biserici - temple pentru un zeu inexistent. Orice resursă folosită pentru construirea unei biserici şi nu a unui institut de cercetare sau a unei autostrăzi este o ofensă adusă raţiunii şi utilităţii publice, o ofensă adusă oricărui om care nu trăieşte în epoca bronzului. Resursele materiale folosite pentru ridicarea templelor bisericeşti nu au cum să mai ajungă vreodată în situaţia în care să aducă beneficii reale populaţiei, decât dacă se vor tranforma bisericile în locuinţe aşa cum au început să facă olandezii. De ce totuşi să nu construim direct locuinţe, dacă tot este penurie? De ce să nu se construiască infrastructură daca tot nu există?
    Ar trebui ca dezbaterea teism - ateism să ţină prima pagină a tuturor ziarelor deoarece faptul că există sau nu vreun dumnezeu nu este ceva ce nu are efect în realitate. Are un efect major în realitate prin imensele sume de bani - cel mai des vărsate de la la buget - sume de bani care sunt folosite cum trebuie dacă există dumnezeul creştin ortodox, sau sunt aruncate în neant dacă nu există. Orice om ar trebui să vrea să ştie dacă banii lui sunt folosiţi pentru ceva util sau nu. Iar presa, statul şi biserica se feresc de această dezbatere ca dracul de tămâie şi creştinismul de logică. 
     În ţările civilizate oamenii chiar au înţeles că acest subiect controversat care este religia trebuie dezbătut, şi în timp ce în Marea Britanie există dezbateri publice între vestitul Christopher Hitchens şi fostul prim ministru, Tony Blair, în România bagă toţi teocraţii capul în pământ ca nişte struţi ce sunt pentru a evita întrebarea care rezultă în mod natural: Pentru ce facem aceste lucruri? Ca să râdă urmaşii nostri de noi şi să se minuneze de cât de proşti am fost?

miercuri, 8 decembrie 2010

Propagandă creştină în Adevărul

    Adevărul, are mai multe feţe, aşa după cum aflăm din publicaţia cu acelaşi nume. Iată cum înţelege să prezinte Adevărul (teoretic obiectiv, practic nu prea) o ştire despre fiul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă:
Acesta este titlul, titlu care nu conţine şi cuvântul "homosexual"; faptul că ar fi homosexual este observat doar în url-ul articolului, nu şi în titlu. Să vedem cum arată această ştire de mare şi urgent interes naţional:
    "Fiul fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, a ajuns iar în atenţia publicului după ce a făcut un scandal monstru azi-noapte. Tânărul, drogat fiind, şi-a bătut prietena, a avariat două maşini şi a încercat să calce cu maşina un martor. Andrei a devenit cunoscut după ce a a postat pe contul de Facebook poze cu însemne satanice, în care profana o troiţă dar şi în care se săruta cu alţi băieţi."
    Prima chestiune care ne frapează este faptul că tânărul homosexual şi-a bătut prietena, fapt care îl face să fie un tânăr homosexual cu prietenă; un concept la fel de logic ca acela de dumnezeu iertător şi drept. Lăsând aceste aspecte insignifiante deoparte, publicaţia în discuţie ne prezintă un individ care în mod clar nu stă deloc bine la capitolul moralitate şi la prevederea consecinţelor acţiunilor sale, însă nu vedem în titlu o exprimare de genul: Andrei Plăcintă prost crescut (la propriu) sau Andrei Plăcintă infractor, sau Andrei Plăcintă bătăuş sau Andrei Plăcintă scandalagiu; vedem Andrei Plăcintă ateu, ca şi cum ateismul este calitatea definitorie a lui Andrei Plăcintă.
     Aceasta este o tehnică de propagandă bine cunoscută, folosită şi în publicitate sub numele de propagandă prin asociere sau prin transfer. Ataşând unui specimen imoral calitatea de ateu este denigrată astfel calitatea de ateu. La fel de bine puteau să scrie în loc de ateu - pletos, pesedist, pitic, porcar sau păpuşar - pentru a denigra aceste categorii sociale. Titlul articolului face o asociere între ateism şi imoralitatea protagonistului, ca şi cum ateismul ar fi sursa imoralităţii. Ori ateismul reprezintă doar necredinţa în dumnezei şi draci, nimic altceva. 
    În ceea ce priveşte corelaţia dintre ateism şi infracţionalitate iată ce spune o statistică efectuată în SUA: Din numărul total de puşcăriaşi care au făcut obiectul studiului, 0,21% au fost atei, iar restul religioşi. În condiţiile în care populaţia de atei din SUA variază între 8 si 16%, dacă ateismul nu ar avea nici un fel de efect asupra moralităţii, atunci în închisori ar trebui să fie între 8-16% atei, însă ei sunt de fapt 0,21%. Asta înseamnă pe scurt că ateii din state au o şansă de 50 de ori mai mică de-a fi încarceraţi în comparaţie cu religioşii. De ce se obţine acest rezultat nu se ştie exact, se poate doar specula.
Conform altui studiu executat pe baza indicatorului global de pacifism, cele mai pacifiste ţări sunt cele cu procent ridicat de atei, în timp ce ţările de la coada clasamentului sunt acelea cu grad de religiozitate foarte mare:


    Acel indicator conţine printre altele numărul de conflicte interne şi externe, gradul de încredere în ceilalţi cetăţeni, gradul în care sunt respectate drepturile omului, numărul de omucideri, de crime violente şi de persoane încarcerate. Deci corelaţie inversă între ateism şi imoralitate. Cu toate că realitatea spune altfel, religioşii perseverează în aplicarea unei alte tehnici de propagandă numită demonizarea inamicului şi atacă ateismul de câte ori au ocazia cu scopul de a-şi promova agenda prozelitistă sub forma dihotomiei: ateu - rău, creştin - bun. Ori, aceste lucruri nu spun nimic despre moralitatea ateilor, ci spun multe despre moralitatea celor care fac acest tip mârşav de propagandă. 
   Se va întreba cineva în acest context ce e cu atacurile ateilor împotriva prelaţilor şi a înaltelor feţe bisericeşti şi dacă nu cumva este un comportament identic cu cel al religioşilor. Nu este acelaşi lucru deoarece ateismul nu are nici un fel de dogmă la bază şi ca atare nu are nici vreun fel de reţetă pentru moralitate. Ca ateu, trebuie să accept faptul că există alţii la fel de atei ca mine şi care pot fi ucigaşi, violatori, hoţi, muncitori ai câmpului, frizeri, poeţi, filozofi sau măturători de stradă. Moralitatea ateilor provine în general din etică, filozofie, biologie şi teoria jocurilor, cunoştinţe cu care se pare că domnul Plăcintă nu s-a întâlnit prea des. Ateii nu susţin  pe baza ateismului lor că sunt deţinătorii modului în care trebuie să se comporte un om în societate, religioşii, nu numai că susţin asta (pe baza religiei lor), dar mai doresc şi să impună acele reguli asupra noastră ,aşa cum făceau nu cu mult timp în urmă cu ajutorul rugului din piaţa publică sau a spânzurătorii.
   Iar în momentul în care aceşti oameni le dictează altora ce este moral şi ce nu, în timp ce ei încalcă regulile pe care le promovează, trebuie expuşi ca ceea ce sunt, după caz: impostori, ipocriţi, mincinoşi sau dezinformaţi. Revenind la subiectul principal al articolului, să-şi imagineze cineva cum ar sta lucrurile dacă de fiecare dată când cineva comite o boacănă, presa i-ar menţiona confesiunea religioasa sau lipsa ei. Guvernul de creştini condus de creştinul ortodox Boc vrea să taie salariile şi pensiile. Creştinul ortodox Traian Băsescu a înjurat o ziaristă. Un creştin ortodox beat şi-a violat fata în vârstă de 9 ani. Doi studenţi creştini de la medicină au ucis un om, l-au tranşat şi apoi l-au băgat în portbagajul maşinii. Dacă lucrurile ar sta aşa ,în maxim o lună i-ar fi ruşine oricărui om să mai afirme că e creştin.
    Drept concluzie, să-i fie ruşine autoarei articolului din Adevărul, în primul rând pentru subiectul abordat, care este demn de a fi menţionat pe hârtii igienice numite "Libertatea" "Click" sau "Can Can" şi apoi pentru modul în care a înţeles să abordeze subiectul. Ruşine, ruşine, ruşine!

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Religia şi medicina

    Citind un articol al lui LazyPawn în care este abordat mitul sacrificiului lui Cristos, am dat peste următorul comentariu lăsat de un creştin:

[...] cu adevarat oamenii hidosi moral sunt dintre cei “cu carte”, cu acces la resurse materiale peste medie si fara credinta : astia sunt prototipul omului hidos la costum, care e parfumat la exterior dar e plin de putoare in interiorul sufletului [...]

    Ei bine, acest comentariu care parcă este importat din scrierile senile ale lui Petre Ţuţea corelează nivelul de cultură şi pe cel economic al unui medic neurolog cu "hidoşenia morală". Cineva se poate întreba de ce ar avea ceva de împărţit propagandiştii religioşi cu angajaţii sistemului sanitar.
    Dintotdeauna credinţa în bazaconiile religioase s-a intersectat cu medicina într-un mod combativ iar istoria comună a religiei şi medicinei are un loc deosebit în cadrul confruntării dintre raţiune şi ignoranţă. Medicina actuală reprezintă un corp destul de larg al cunoaşterii umane şi împreună cu ştiinţele conexe ei a contribuit într-un mod decisiv la prăbuşirea religiei de pe înaltul piedestal al ignoranţei pe care se afla acum ceva vreme şi din înălţimea căruia avea pretenţia de-a ordona total vieţile oamenilor. 
    S-ar putea discuta despre modul în care studiul anatomiei umane a spulberat ideea că omul are o natură diferită de cea a animalelor şi că funcţionează pe alte principii, 
despre cum psihiatria a arătat că nu există oameni posedaţi de draci,
despre cum psihologia a evidenţiat mecanismele prin care religia acaparează minţile oamenilor bazându-se pe manifestările iraţionale ale creierului,
despre cum microbiologia şi patologia au arătat că bolile infecţioase nu sunt pedepse ale divintăţii ci sunt produse de microorganisme,
sau despre cum genetica şi embriologia au aşezat pe o bază incontestabilă evoluţionismul atât de drag clericilor şi credincioşilor deopotrivă.
    S-ar putea discuta despre cum cercetările din domeniul medicinei au scăzut într-un mod cât se poate de considerabil nevoia de religie prin eliminarea fricii de moarte, care prin secolele ignoranţei domina întreaga societate şi despre cum poveştile despre vindecări miraculoase au fost înlocuite de vindecări reale. S-ar putea menţiona cum medicina e eliminat suferinţa psihică pe scară largă, eliminând moartea pe aceeaşi scară şi astfel reducând drastic numărul de persoane apropiate care mureau în toate poziţiile şi în toate chinurile posibile.

    Însă nu doresc să discut punctual aceste lucruri despre care pot fi scrise sute de articole, ci tabloul general al relaţiei dintre medicină şi religie. Iar din acest tablou general o idee clară poate fi desprinsă: aceea că religia prosperă pe suferinţa fizică şi psihică a oamenilor în timp ce medicina vine să extermine această suferinţă. Religia este cancer pentru medicină în aceeaşi măsură în care medicina este cancer pentru religie. Ambele producţii culturale îşi dispută rolul de medicament pentru suferinţă; religia prin ocultism, şamanism, misticism şi promisiuni ale eliminării suferinţei după moarte, iar medicina prin cercetări ştiinţifice, anestezice, vaccinuri şi antibiotice. Vracilor, şamanilor, popilor le sunt opuşi chirurgii, pediatrii şi psihiatrii. Atât de mult a avansat psihiatria încât ar putea să-l aducă la realitate chiar şi pe unul ca Iisus Hristos. 
    În ceea ce priveşte suferinţa umană, medicina şi religia îşi dispută publicul consumator; şi ca într-o economie de piaţă există concurenţă între acestea două. Desfiinţarea pretenţiilor vracilor religioşi de către medicina modernă i-a adus pe aceştia la faliment, iar asta se poate observa prin campaniile antivaccinuri pe care le desfăşoară cu ardoare şi prin denigrarea actului medical. Ori din prostie crasă ori din mârşăvie o fac, conştienţi că orice sector al populaţiei care nu apelează la serviciile medicale va apela la serviciile vracilor de toate speciile, de la preoţii vânzători de moaşte până la homeopaţi, acupuncturişti şi ozonoterapeuţi. 
    Eu unul rămân credincios, nu în Hristos, ci în medicina modernă şi aştept cu nerăbdare medicamentele pentru creştinism şi iraţionalism.


marți, 30 noiembrie 2010

Omul în centrul Universului

    Pentru că anul e pe sfârşite am putea să vedem ce s-a mai întâmplat pe planetă în decursul acestuia. Ei bine, s-au născut 127 279 089 de copii şi au murit 55 612 181 de oameni, s-au vândut 261 471 356 de computere şi s-au publicat 918 566 de cărţi.
    126 858 de specii au ajuns la extincţie, iar 19 873 de oameni au murit de foame, în timp ce 10 091 009 de copii cu vârsta până în 5 ani n-au reuşit să treacă mai departe în viaţă. Au avut loc 42 093 925 de avorturi şi 579 629 de femei au murit la naştere. Tot în decursul acestui an s-au sfârşit din cauza malariei 922 607 indivizi, din cauza cancerului 6 948 381 iar din cauza accidentelor de maşină 1 191 908. 
Astăzi, până la ora la care am preluat statisticile de pe internet s-au născut 165 462 de copii, au murit 115 989 de oameni şi s-au vândut 2 366 680 de celulare.
Anual, au loc în medie cam 15 cutremure cu magnitudinea într 7 şi 7,9 grade, unul cu magnitudinea mai mare de 8 şi cam 130 cu magnitudinea între 6 şi 7 grade.
    În acest context mai larg, naşterea unui copil, căsătoria, moartea unei persoane apropiate sau achiziţia unui automobil nu reprezintă nimic ieşit din comun, ci dimpotrivă un fapt cât se poate de probabil şi de anost. Ţine de viziunea omului asupra vieţii şi a locului în care trăieşte. Această viziune însă variază de la o extremă la cealaltă; de la una care include începuturile Universului în spaţiu-timp şi până la cea în care piatra filozofală este reprezentată de ultima bârfă din vecini sau de modul în care a pierdut echipa favorită de fotbal.
    Există oameni a căror viaţă se învârte în jurul acestor "evenimente" şi a căror viziune despre Univers include doar câţiva kilometri pătraţi şi face uz de foarte puţini neuroni. Aceştia încă nu au promovat din Evul Mediu. Pot fi observaţi zilnic înjurând în trafic, citind în metrou presa de scandal, purtând discuţii cu un grad de imbecilitate ridicat şi valorificând într-un mod extrem nişte lucruri de care chiar şi banalul se sperie. 
    Ei au fost violaţi în creiere de religie, de mass media, de şcoala de proastă calitate, de stat şi de un mediu cultural evoluat în aşa fel încât să să transforme indivizii în surse de venituri pentru alţii, la fel de "vizionari" ca primii. Metoda de discriminare între valoare şi nonvaloare în societatea actuală este banul. Dacă ceva produce bani, atunci este o valoare, daca nu produce este o nonvaloare. Pe baza acestei reţete s-a ajuns la specularea celor mai primitive instincte ale specimenelor umane, deoarece acestea sunt şi cele mai uşor de speculat şi pe spinarea lor se fac bani cel mai eficient. Foarte puţine servicii se adresează raţiunii; majoritatea inventează nevoi artificiale şi fac apel la frică sau lipsă de securitate cu singurul scop de a se vinde. 
    Religia vrea să te facă să crezi că ai nevoie de ea; statul te invaţă să crezi că nu eşti în stare să îţi administrezi singur câştigurile, că eşti imatur şi nu poţi să ai grijă singur de tine; iar reclamele te lovesc inconştient, producându-ţi nevoi pe care nu ai fi crezut că o să le ai vreodată. Toate aceste se adreseaza unor oameni care se cred centrul Universului, şi care ridica la rang de problemă esenţială absolut orice bazaconie din spaţiul adiacent lor. Iar marea problemă este că acele grupuri de oameni care sunt interesate de a-şi vinde produsele, sunt la fel de interesate de-a crea şi de-a menţine piaţa pentru acele produse din a căror vânzare câştigă. Toate acele grupuri depind în mod direct de gradul de scepticism şi de gândirea critică a eventualilor cumpărători; cu cât aceştia sunt mai naivi şi mai inculţi, cu atât serviciile bazaconice se vând mai bine şi ca atare nu vor promova altceva decât viziunea homocentristă, pseudocultura şi incultura. Un individ care este bine pus la punct cu tehnicile de manipulare s-ar simţi foarte repede agresat de această reclamă omniprezentă care transmite acelaşi tip de mesaj: 
    Tu eşti centrul Universului, iar noi venim în ajutorul nevoilor tale.
    (în traducere: "vrem să fii prost ca să-ţi tocăm banii şi timpul; îţi spunem noi de ce ai nevoie şi de ce nu, n-ai voie să gândeşti singur)
    Detaşat privind lucrurile, aceasta este doar o cale pe care a evoluat societatea umană; însă astfel mult timp nu mai poate continua; trebuie să ajungă la extincţie şi această "ramură evolutivă". Deci să-i facem mediul advers propovăduind scepticismul şi gândirea critică fără să fim plătiţi, doar ne facem în primul rând un serviciu nouă. Şi o plăcere totodată.

joi, 18 noiembrie 2010

Creştin versus ateu în viaţa reală

    Viaţa reală este aceasta în care acţionăm şi luăm decizii, spre deosebire de cea imaginară, existentă doar în capul credincioşilor în supranatural care preferă din motive obscure să înlocuiască realitatea cu irealitatea, probabil din pură invidie faţă de oamenii care au halucinaţii sau dintr-un instinct exacerbat de competiţie cu aceştia. 
     Creştinul va pune pe seama unor agenţi supranaturali câteva din lucrurile care se întâmplă în realitate, eliminând explicaţiile naturaliste dacă acestea există şi totodată va trebui să accepte că există nişte probleme care se manifestă sau se vor manifesta în "mediul supranatural" şi care necesită rezolvare prin acţiuni care sunt executate în mediul natural. Evident, nici un creştin nu va reuşi să ajungă la performanţa  negativă de-a pune pe seama supranaturalului tot ceea ce i se întâmplă; există grade diferite de creştinism, trebuie să recunoaştem. Acest mod de gândire îl va determina pe creştin să ia decizii greşite pentru rezolvarea unor probleme reale şi decizii inutile şi detrimentale lui pentru rezolvarea problemelor imaginare. 
     În prima categorie de probleme, acelea care sunt reale, se pot include bolile, seceta, inundaţiile, mai toate catastrofele, lipsa de resurse financiare (şi eventual intelectuale), accidentele şi cam tot ceea ce poate fi considerat problemă. Mulţi credincioşi îşi vor explica aceste situaţii prin vestitele clişee: ne-a bătut Dumnezeu; suntem prea păcătoşi,  nu există plăci tectonice şi gândirea teleologică ne spune că tot ceea ce se întâmplă se întâmplă din cauza lui Dumnezeu (sau Satana) care nu au un hobby mai mare decât lupta lor eternă pentru sufletele oamenilor. Nici măcar nu le-ar trece prin cap că plăcilor tectonice le pasă de ei în aceeaşi măsură în care îi pasă unui bolovan care se rostogoleşte pe o pantă dacă trece sau nu peste vreun muşuroi de furnici. Acestea fiind problemele şi acestea fiind explicaţiile ataşate lor, deciziile rezultă într-un mod logic; trebuie să fie influenţate entităţile supranaturale în aşa fel încât prin voia lor problemele să dispară. Iar pe baza deciziilor se efectuează acţiunile: rugaciuni, exorcizări, excursii pentru pupatul moaştelor, construcţia de biserici, pocainţă şi altele din această categorie, acţiuni care ar fi produs numai beneficii speciei umane daca aceasta ar fi fost formată exclusiv din şamani şi popi. 
    Cât despre problema imaginară, inventată de religia creştină - arderea în focul etern - soluţia pentru rezolvarea ei vine evident, tot din religie. Aşa cum se spune, creştinismul centrează şi tot el dă cu capul; el inventează probleme şi tot el le rezolvă (cel mai des contra cost). Cum le rezolvă? Obligându-l pe credincios să se abţină de la activităţi normale care nu produc nici un fel de deservicii necredincioşilor: mâncare, sex, (blasfemie?), să investească în acţiuni cu desăvârşire ridicole aşa cum sunt ritualurile religioase, să-şi desfacă buzunarele prin biserici, şi să facă prozelitism şi propagandă ca nu cumva vreun alt individ să se prăjească prin focul Iadului. Bine că avem nişte legi acum în epoca modernă care îi împiedică să ne tortureze şi să ne ardă prin pieţe ca să ne purifice şi să ne salveze sufletele eretice.
    Într-adevăr, ateismul nu presupune absolut nimic în afară de necredinţa în dumnezei şi draci, dar de regulă ateismul vine la pachet cu naturalismul, adică, pe lângă faptul că exclude dumnezeii mai exclude şi supranaturalul. Orice adept al filozofiei naturaliste este implicit ateu iar cel puţin neo-ateismul, cunoscut şi sub numele de "noul ateism" este o mişcare care are la bază filozofia naturalistă. Din start, acea problemă inventată de creştinism care este echivalentă cu tortura psihică - frica turbată de Iad - a fost exclusă. La fel de exclus este şi timpul pierdut cu rugăciuni şi ritualuri religioase, iar banii pentru plata acestor piese de teatru absurd vor rămâne în buzunarul omului care a muncit acei bani în loc să se ducă la nişte personaje care ar trebui să încerce măcar odată munca cinstită. 
    Odată ce supranaturalul a fost exclus, tot ceea ce se întâmplă are cauze naturale şi explicaţii naturale şi ca atare singurul tip de decizii şi de acţiuni executate în virtutea  filozofiei naturaliste este menit să afecteze şi să influenţeze mediul înconjurător. În cazul oricărei necunoscute, ateul va căuta explicaţii folosind logica şi metoda ştiinţifică, iar în cazul oricărei probleme care necesită rezolvare ateul va recurge la tehnologie.
    Pentru a preveni efectele unui cutremur se construieşte o casă mai sănătoasă, pentru a vindeca o boală se construieşte un spital şi se face cercetare în domeniul medicinei, pentru a evita o inundaţie se va construi un dig, pentru a evita moartea într-un accident se va purta centura de siguranţă şi se va dota maşina cu airbaguri, iar pentru a scăpa de ignoranţă şi prostie se va construi o şcoală şi se va face educaţie. Istoria ne arată că atunci când explicaţiile naturale sunt preferate celor religioase problemele sunt rezolvate prin mijloace care stau la dispoziţia noastră. Toată ştiinţa, tehnologia şi bunăstarea pe care o avem în momentul actual este un produs al filozofiei naturaliste, nu al religiei.  
Niciodată gândirea de tip religios nu a adus vreun beneficiu omenirii.  
Niciodată vreun dumnezeu sau vreun drac a fost responsabil pentru ceea ce ni se întâmplă.  

Niciodată rugăciunile către Dumnezeu nu au rezolvat ceva.  
Dumnezeu nu există. Nici Dracul.  
Chiar dacă noi nu suntem complet responsabili pentru ceea ce se întâmplă pe această planetă, doar noi putem rezolva problemele cu care ne confruntăm, nu Dumnezeu şi nici Dracul. 
     Acestea sunt nişte superstiţii care datează de pe timpul copilăriei speciei umane, şi aşa cum copiii ajung la adolescenţă şi încetează să mai creadă în Moş Crăciun la fel trebuie să se întâmple şi cu specia umană. Să ajungă măcar la adolescenţă. Şi apoi, cine ştie, la maturitate.

luni, 1 noiembrie 2010

BOR şi Securitatea

    Aşa după cum bine ştim, vânzătorii de servicii inexistente numiţi popi, nu pot fi verificaţi de către CNSAS decât la solicitarea conducerii ocultului de care aparţin. În traducere: toţi românii sunt egali în faţa legii numai că popii sunt mai egali decât restul! Sau, ocultele religioase, pe lângă faptul că sunt autonome faţă de stat, sunt autonome şi faţă de lege. Iar atunci când legea spune altfel, atunci ea este modificată în favoarea preoţilor aşa cum de altfel s-a şi întâmplat. 
    Se poate observa un tipar comun Bisericii Catolice şi Bisericii Ortodoxe Române, două instituţii care susţin că este necesar ca ele să îşi administreze singure scandalurile din interior, şi care în fapt sunt dispuse să treacă peste orice standard moral pentru a-şi menţine o imagine complet diferită de cea reală, o imagine cu desăvârşire mincinoasă. În timp ce catolicii au suferit o catastrofă reputaţională prin explozia numarului de preoţi pedofili expuşi în adevărata lor splendoare, Biserica Ortodoxă din România s-a fofilat pe lângă clasa conducătoare şi a evitat un dezastru care ar fi putut fi mult mai dur decât cel creat de pedofilia din sânul Bisericii Catolice.
    Cel puţin pedofilii sunt nişte psihopaţi de la care nu prea există pretenţii decât din partea spitalului de psihiatrie, însă popii ortodocşi informatori la Securitate fac parte din cea mai urâtă şi mai sinistră specie de şarlatani, aceea a detractorilor, a turnătorilor profesionişti, jigodii umane lipsite de orice fel de scrupule, indivizi care ar trebui expuşi de urgenţă în sectorul public la capitolul "AŞA NU!". Cu atât mai obscen este faptul, din cauză că acest tip de turnător, are în sfera ocultului religios funcţia de duhovnic, de om la care alţii se duc să se confeseze, să-şi exprime problemele intime şi secretele, unul căruia "deontologia profesională" i-ar interzice să facă orice fel de uz de informaţiile obţinute în acest fel. 
    Să se gândească cineva cam ce efect ar fi avut asupra a ceea ce numesc ortodocşii "spovedanie" expunerea în mass-media a celor două sute de dosare de prelaţi care erau pe rol la CNSAS cu câteva zile înainte de-a fi modificată legea.
    Să se gândească cineva cum ar mai fi apărut popii pe ecranele televizoarele incriminând regimul comunist "ateu", acela pentru care colegii lor de breaslă au turnat cu spor ce-au ascultat la spovedanie. Când tocmai şeful lor, Teoctist Arăpaşu, ridica nişte imnuri de slavă conducătorului iubit care l-ar fi făcut pe Yahve să moară de invidie, credeţi că ceilalţi slujitori ai Partidului Ortodox Român făceau notă discordantă cu direcţia impusă de la centru?
    Acum nu putem decât să ne imaginăm cum ar fi fost, datorită unor politicieni care nu reprezintă interesele populaţiei ci interesele unor clici mafiote şi ale unor organizaţii infestate de specimene imorale care îşi adjudecă rolul de garant şi ocrotitor al moralităţii în spaţiul românesc, cu maximă ipocrizie şi neruşinare. 
    Lăsând aceste aspecte deoparte,  modificarea legii, este din punct de vedere logic o aberaţie. Să laşi la latitudinea bisericii decizia de-a solicita cercetarea dosarului vreunuia dintre susţinătorii ei este ca şi cum te-ai duce la la un infractor de drept comun şi ai aştepta ca acesta să se pedepsească singur, construindu-şi propria puşcărie pentru ispăşirea pedepsei. La fel, să acorzi bisericii decizia de-a solicita cercetarea dosarului vreunui popă suspectat de colaborare cu Securitatea este ca şi cum ai oferi lui Gregorian Bivolaru ultimul cuvânt în ceea ce priveşte cercetarea colaborării cu securitatea al vreunui membru al MISA. Dacă vrea Gregorian, i se publică dosarul, dacă nu vrea Gregorian, nu i se publică. În viziunea legiuitorului român, legea se aplică după cum li se năzare cultelor religioase, nu după cum e just. Acest legiuitor este un legiuitor de factură teocrată, aservit intereselor BOR, nu intereselor cetăţenilor şi ca atare vă pun în vedere ca la următorul vot să nu uitaţi să nu votaţi sub nici o formă astfel de indivizi, fie ei din PNL, PSD, PDL sau alte grupări care nu au nici un fel de respect pentru adevăr şi pentru utilitate publică ci doar pentru propria lor propăşire, întocmai ca popii turnători la Securitate. 
     Atunci când asociaţia de vânzători de mitologie şi ocult are parte de un tratament diferit din partea unei instituţii publice în comparaţie cu cetăţeanul obişnuit, acel stat nu mai este demult unul secular ci unul cu grave deraieri teocratice, iar acest fapt ar trebui să ridice nişte semne de întrebare în minţile acelora cărora încă nu visează la dreptate şi adevăr doar în viaţa de după moarte.
Teocraţia tâmpeşte România. Luaţi poziţie!


luni, 25 octombrie 2010

Psihologie, mârşăvie şi teocraţie în România

Pentru prezentul articol, am selectat din foarte lunga listă de biasuri cognitive unul pe care îl detest în mod special.
Se numeşte eroarea de status quo şi se manifestă astfel: oamenii puşi în faţa luării unei decizii vor prefera în mod inevitabil ca lucrurile să se schimbe sau deloc sau cât mai puţin posibil. Această manifestare iraţională a creierului uman derivă, spun unii, din faptul că indivizii, atunci când pun în balanţă eventuala pierdere cu eventualul câştig pe care le-ar produce luarea acelei decizii, valorizează mai mult eventualitatea pierderii decât eventualitatea câştigului. Cu alte cuvinte, frica de a pierde ceva ce ai primează în faţa poftei de-a obţine ceva nou. 
Această eroare de raţionament se manifestă la toate nivelurile decizionale, de la chestiuni foarte simple sau irelevante până la altele care sunt foarte importante sau chiar vitale.
Iată cum apar rezultatele în cazul unei decizii foarte simple, aceea de-a-ţi dona organele pentru transplant, în caz că mori:

Cineva o să se întrebe de unde provine diferenţa clară între cele două clase de ţări care au scos aceste scoruri la aceeaşi întrebare. Sunt danezii, olandezii şi britanicii mai puţin empatici decât austriecii, belgienii, suedezii sau portughezii? Evident că nu. Dacă oamenii ar gândi cu adevărat raţional, ar exista un singur răspuns la această întrebare: "Da". 
Nu de alta, dar după ce mori, hoitul nu-ţi mai foloseşte la nimic, însă poate folosi altora, şi mai mult, poţi oricând să ajungi în situaţia în care tu sau copilul tău are nevoie de un organ. Este deci ideal ca toţi să fim dispuşi să ne donăm organele în caz de deces.
Iată de unde provine diferenţa:
în cazul primului grup de ţări, cel asociat cu săgeata albastră întrebarea a fost pusă astfel:



în timp ce în cazul celui de-al doilea întrebarea are o formă diferită:


Cele două moduri de-a pune aceeaşi întrebare oferă impresia că în primul caz, poziţia obişnuită, consensul general este că majoritatea nu participă la programul de donare a organelor, în timp ce în al doilea caz, impresia e că majoritatea participă. În primul caz chiar este solicitat un efort decizional din partea subiectului, în timp ce în cel secund, eventualitatea în care subiectul nu ia nici o decizie îl transformă automat în participant în acel program de donare al organelor. În primul caz decizia ar însemna o deraiere de la status quo, iar în al doilea, decizia înseamnă menţinerea status quo-ului, deoarece creierul presupune că poziţia de referinţă, cea a majorităţii, este testată şi verificată ca fiind sigură şi avantajoasă.

Revenind la titlul postării, ce legătură are psihologia cognitivă cu teocraţia şi mârşăvia? Are o legătură foarte mare şi iată de ce. Să presupunem avem două situaţii, referitor la procesul de înscriere la ora de religie.
1. Cei care doresc să nu facă religie trebuie să aibă o anume vârstă, să facă cereri pe care să le semneze părinţii şi apoi să treacă puţin şi prin aparatul birocratic din şcoli.
2. Cei care doresc să înveţe la şcoală doctrina creştină, aceea care te pregăteşte pentru a fi sclavul perfect, să fie obligaţi să depună aceeaşi cerere, şi să treacă ei puţin prin aparatul birocratic din şcoli.
Îşi imaginează cineva cum ar arăta statisticile în acest caz? Îmi imaginez eu; ar exista o diferenţă procentuală chiar mai mare decât cea din cazul prezentat mai sus, deoarece un click e un click, însă depunerea de cereri pe la secretariate chiar reprezintă un efort în comparaţie cu faptul de-a bifa un checkbox. Care copil s-ar obosi să facă vreun efort ca să fie prezent la ora de mitologie (prezentată ca fiind adevărată) în loc să bată mingea pe stradă sau să citească poveşti nemuritoare, la fel de fantastice ca cele creştine, însă lipsite de episoadele de violuri colective, incesturi, alte crime abominabile şi epurări etnice?
Astfel , la modul practic, ceea ce se întâmplă în şcolile noastre se numeşte prozelitism şi îndoctrinare religioasă, nu libertate de conştiinţă. Iar cei care au pus pe picioare acest sistem au ştiut foarte bine ce fac, să nu creadă cineva că teocraţii mârşavi care ne conduc sunt nişte inocenţi care nu ştiu să facă diferenţa între tipurile de situaţii prezentate aici. Aceste specimene subumane au ales să îi drogheze cu "opiul maselor" pe cei mai tineri dintre noi, aceia care ar trebui să susţină societatea în viitor. Iar nişte oameni care sunt creştinizaţi la cap nu au ce societate să susţină , pot să ajungă doar nişte victime care se roagă la Dumnezeu pentru a avea un serviciu, sau să-şi ducă jugul cu smerenie şi maximă stupizenie, spre mare satisfacţie a teocraţilor.

joi, 21 octombrie 2010

Ce este şi ce nu este supranatural?

Din diferite surse aflăm că supranaturalul este ansamblul fenomenelor care sunt în afara forţelor şi legilor naturii sau în contradicţie cu acestea, care par în afara naturii, a lumii percepute de simţuri.
O primă problemă a acestei definiţii este aceea că este definită relativ la un concept care nu este destul de clar, acela de "natural", cam în acelaşi mod în care ateismul este definit relativ la teism. În ceea ce priveşte însă teismul şi ateismul, este clar tuturor că este vorba despre o credinţă sau despre lipsa credinţei într-un concept, şi că există cu certitudine oameni care cred în existenţa zeilor şi oameni care nu cred în existenţa zeilor. Drept urmare etichetările de forma teist - ateist sunt justificate.
   Este discutabil dacă discriminările de forma natural - supranatural sunt justificate. Dacă cineva inventează peste noapte cuvântul "creştinoid" si afirmă că există lucruri care sunt creştinoide şi lucruri care nu sunt creştinoide, fără să ofere un criteriu pentru aplicarea acestei discriminări, nu avem cum să decidem care este înţelesul cuvântului "creştinoid". Întrebarea legitimă care se impune în acest caz este următoarea: cum poate stabili cineva într-un caz concret dacă un lucru este creştinoid sau nu? Dacă inventatorul cuvântului ne spune că nu există nici un fel de manifestări empirice ale creştinoiziei, de bună seamă că o să considerăm că din moment ce lucrurile creştinoide nu pot fi deosebite de cele care nu sunt creştinoide, nu avem nici un motiv să folosim în vreun context această noţiune.
   Nu putem decât să tragem concluzia că inventatorul asociază această noţiune cu nişte imagini şi sentimente care nouă nu ne sunt accesibile; ar putea la fel de bine să halucineze astfel datorită schizofreniei. Iar ceea ce ţine de domeniul personal şi subiectiv, nu poate fi impus în spaţiul public şi nu poate fi folosit corect ca mobil în vederea comunicării. Pentru ca orice tip de comunicare lingvistică să aibă loc, trebuie ca ambii comunicanţi să cadă de acord asupra înţelesului şi uzului cuvintelor.
   În contextul în care cei ce susţin că supranaturalul este în afara lumii percepute de simţuri, aceea care se numeşte natură,  această noţiune nu are sens. Nimeni nu va reuşi vreodată să perceapă ceva care este "supranatural".
   Noi oamenii putem avea cunoştinţă de existenţa unui obiect sau a unei entităţi numai dacă se manifestă astfel  încât să existe un tip de interacţiune între noi şi acel obiect. Dacă nu există interacţiune sau un şir de interacţiuni de nici un fel, adică obiectul nu se manifestă în aşa fel încât să producă un efect asupra noastră, nu vom şti niciodată de existenţa acelui obiect. Iar ceea ce se manifestă în natură este implicit natural şi ca atare supranaturalului îi rămâne să se manifeste în afara naturii, deci în aşa fel încât noi să nu avem cunoştinţă de el.
 Curios este faptul că există în vocabular un cuvânt care actualmente nu desemnează nimic. Iar pentru a răspunde la această întrebare trebuie să facem un scurt istoric. Pe vremuri cuvântul acesta chiar desemna nişte procese, nişte evenimente din natură: cutremure, inundaţii, boli, fulgere, tornade, şarlatanii executate de şarlatani pricepuţi, erupţii vulcanice, coincidenţe date de legea numerelor mari, halucinaţii, oameni bolnavi psihic, şi cam tot ceea ce era neexplicabil.
   Pe măsură ce ştiinţa a avansat, supranaturalul a început să desemneze din ce în ce mai puţine evenimente reale, pierzându-le în favoarea naturalului. Alte câteva au rămas totuşi calificate ca aparţinând de supranatural, dar în acelaşi timp au fost etichetate la capitolul ficţiune şi imaginaţie. Oamenii prin Evul Mediu chiar credeau că vampirii, vrăjitoria şi demonii fac parte din realitate. În prezent doar indivizii din ţările subdezvoltate mai cred în asemenea bazaconii. Ei şi cu creştinii ortodocşi din România care pun tot felul de evenimente neplăcute pe seama demonilor şi se apucă să exorcizeze oameni în timp ce noi, cei civilizaţi, măcar la nivel intelectual, ne uităm la filmele cu strigoi, vampiri şi draci doar pentru că sunt o formă de divertisment.
   Din cele mai vechi timpuri şi până acum, supranaturalul a desemnat ignoranţa şi lipsa de cunoştinţe a speciei umane, iar din acest punct de vedere trebuie să recunosc că există supranatural. Chiar prea mult supranatural în secolul XXI, secolul tehnologiei. 
   Să nu uităm că cei care profită de pe seama supranaturalului vor duce o luptă susţinută împotriva explicării naturaliste a fenomenelor, pentru că altfel şi-ar pierde sursa de profit. Popii, homeopaţii,naturiştii şi toate speciile de şarlatani au un interes direct în a promova ignoranţa şi în a se opune educaţiei ştiinţifice.
   De ce un om care a văzut o explozie nucleară, care vede cum funcţionează telefonia mobilă sau care utilizează un computer ar vede o icoană plângătoare şi ar decide că nu există o explicaţie naturalistă pentru acel fapt, când el admite că există explicaţii naturaliste pentru modul în care două oraşe au fost rase de pe suprafaţa pământului într-o clipită, întocmai ca Sodoma şi Gomora? De ce un om care admite că există o explicaţie naturalistă pentru modul în care funcţionează un procesor şi-ar apleca fruntea şi raţiunea în faţa unor cadavre, sperând că prin pură magie acele cadavre or să-i îndeplinească vreo dorinţă?
   Din cauza îndoctrinării religioase şi a celei antiraţionale, pe care o practică cei care au de câştigat de pe urma supranaturalului, prin minciună, decepţie, şi tehnici mârşave de "imunizare" a creierului la gândirea sceptică. Aceştia construiesc nişte prăpăstii imense în creierele victimelor, prăpăstii care produc disociere cognitivă şi împiedică raţionamentele şi gândirea corectă. După care pot foarte bine să trăiască pe spinarea victimelor ca nişte paraziţi care se respectă. Aceşti indivizi sunt nişte elemente dăunătoare societăţii, şi chiar dacă nu se vor da legi în secolul acesta împotriva practicilor pe care aceştia le pun în aplicare, ar fi cazul ca mai mulţi oameni să realizeze că societatea are o problemă gravă.

luni, 11 octombrie 2010

Argumentul prin ignoranţă

Cred că numărul de replici teiste pe care le-am recepţionat şi care sunt bazate pe argumentul prin ignoranţă a devenit atât de mare încât a venit timpul să-mi construiesc o replică şablon astfel încât să nu mai trebuiască să scriu acelaşi lucru de fiecare dată. Pe scurt, a venit vremea ca această aberaţie macabră şi jignitoare să fie expusă în adevărata ei splendoare.

Cam aşa sună versiunea de argument prin ignoranţă pe care o folosesc creştinii: nu pot să-mi explic ceva, deci înseamnă că un Dumnezeu e în spatele acelei chestiuni. Acestea fiind spuse, rezultă conform aceluiaşi tip de raţionament jignire adusă raţiunii că:

1. Am văzut un căcat într-un veceu. Atât de complex era acel căcat încât nu am reuşit să-mi dau seama cum ar fi ajuns să existe în acel veceu. De bunăseamă, l-a făcut un Dumnezeu.
 2. Nu am nici un fel de explicaţie pentru gradul de complexitate al unei celule. Drept urmare, Dumnezeu şi-a băgat coada în construcţia acelei celule; nu ştiu ce-i aia evoluţionism, deci viaţa a fost creată de către Dumnezeu (prin magie).
 3. Odată când eram copil şi culegeam gândacii de Colorado de pe cartofi, i-am văzut reproducându-se. Nu pot să-mi explic de unde ştiu ei cum să se reproducă, deci este clar că există un Dumnezeu care le şopteşte la ureche cum să facă treaba.
 4. Nu pot să-mi explic cum există oameni care trăiesc în secolul XXI şi încearcă să demonstreze existenţa dumnezeilor şi dracilor prin apel la ignoranţă. Rezultă că există un Dumnezeu care i-a sărăcit la "duh".
 5. Copilul care se dădea cu trotineta prin parc alaltăieri era mult prea priceput ca să poată să o facă singur. Este evident că Dumnezeu îl ţinea pe trotinetă.
 6. Eu nu sunt şcolarizat. Nu ştiu istorie, nu ştiu geografie, nu ştiu matematică, nu ştiu fizică, nu ştiu chimie. Nici biologie şi nici astronomie. Nu ştiu nimic, deoarece trăiesc în România, o ţară în care a nu şti nimic este foarte la modă. Şi cum dau de vreun lucru pe care nu-l ştiu, îl bag pe Dumnezeu la înaintare. Ignoranţa mea este dovada supremă pentru existenţa lui Dumnezeu
 7. Descartes a zis: cuget, deci exist. Creştinul zice: nu cuget, deci există Dumnezeu. Astfel a luat naştere o nouă categorie socială, aceea a liber necugetătorilor, ca reacţie împotriva apariţiei liber cugetătorilor.
 8. Unii oameni spun că pentru a face copii, trebuie să te angajezi în activităţi sexuale. Eu nu pot să-i cred, deci e clar că pe copii îi aduce barza.
 9. Când am descoperit la baza pomului de Crăciun nişte bomboane, şi singura explicaţie care mi s-a oferit a fost că acelea au fost aduse de către Moş Crăciun, am ajuns la concluzia că există un Moş Crăciun. (Sper că s-a prins cineva că glumeam, n-am crezut niciodată în Moş Crăciun!)
 10. Uitaţi-vă la fulgere şi la trăsnete. Aveţi cum să le explicaţi? Nu. Şi chiar dacă aveţi cum, pe mine nu mă interesează explicaţia voastră. Fulgerele şi trăsnetele demonstrează că există Dumnezeu. Sau poate e vorba de Sfântul Ilie care se plimbă cu carul pe bolta cerească. Sau Zeus? Thor? Vişnu? Quetzalcoatl? Extratereştrii? Reptilieni? Zâna măseluţă? Unicornul roz? Unicornul verde? Baba Cloanţa?
 11. Nu ştiu cum se face mămăliga. Rezultă că există un cerc pătrat şi un curcubeu invizibil. Sau rezultă că eu chiar nu ştiu cum se face mămăliga?
 12. Seceta, cutremurele, inundaţiile, necazurile, nenorocirile şi catastrofele care mai cad peste noi sunt manifestări ale mâniei lui Dumnezeu; Aşa se credea în Evul Mediu, când nu exista climatologie sau dinamica plăcilor tectonice. Acum există. Dar se pare că există degeaba din moment ce oamenii pun pe seama supranaturalului ceea ce li se întâmplă, şi astfel, cu apelul la ignoranţă în frunte, trec prin viaţă fără să ştie că sărăcia de exemplu, nu este o manifestare a mâniei dumnezeieşti ci un rezultat al incompetenţei crunte a politicienilor pe care aceiaşi ignoranţi îi votează cu sfinţenie la fiecare campanie electorală, ca nişte oi vide la cutia craniană ce sunt.
 13. Odată, pe vremea când femeile erau ucise cu pietre dacă nu erau virgine în noaptea nunţii, a venit una şi a spus că a rămas însărcinată cu Dumnezeu. (Sau Sfântul Duh). Nu văd ce explicaţie raţională poate fi găsită pentru faptul că o femeie a rămas însărcinată, deci cel mai probabil este că acolo a fost mâna lui Dumnezeu. (Sau Sfântul Duh). Ceea ce poate fi afirmat cu certitudine însă, este că pruncul până la urmă tot cu barza a venit. (vezi punctul 8).
 14. Nu îmi explic cum a putut să apară un dumnezeu atât de malefic şi infect ca cel creştin, aşa, dintr-o pură întâmplare, deci a fost făcut de Dracu'.
 15. Nu reuşesc să-mi dau seama cum se face că unii pot să tragă vreo concluzie din faptul că le lipsesc nişte cunoştinţe, alta decât aceea că le lipsesc nişte cunoştinţe, dar sper că psihologii vor duce o muncă susţinută şi vor descoperi acest mister. Sau, pot să fac apel la ignoranţă şi să cred că sunt posedaţi de diavolul prostiei care le-a luat minţile.

Cred că ajunge atât. Dacă există cineva care nu a reuşit să priceapă ceea ce era de priceput de aici, să nu se mai obosească să posteze vreun comentariu ci să acceseze degrabă acest link. Este urgent!!!

miercuri, 6 octombrie 2010

Persecuţia creştinilor

     Cea mai mare eroare pe care au comis-o inamicii creştinismului a fost aceea de-a îi persecuta pe creştini. Cei care au considerat că este eficient a proceda astfel în ceea ce priveşte combaterea creştinismului, au fost nişte ignoranţi în materie de psihologie, sociologie, şi cel mai grav, teribil de ignoranţi în domeniul teologiei creştine şi au sfârşit prin a aduce mai multe deservicii decât servicii scopului lor.
     În ceea ce priveşte psihologia, acei oameni ar fi trebuit să ştie că nimeni nu poate fi convins să nu creadă ceva prin tortură, ameninţări sau moarte. În faţa acestor situaţii, cel mai probabil este ca persecutatul să mintă şi să declare că a greşit, dar asta nu înseamnă în nici un caz că a fost convins de ceva. Principala preocupare a torturatului va fi o modalitate de a scăpa de tortură şi nimic altceva. Pentru ca cineva să îşi schimbe poziţia în ceea ce priveşte o ideologie religioasă este nevoie de foarte mult timp şi de informaţii care desfiinţează progresiv ideologia respectivă, iar în cazul creştinismului acest proces este deosebit de complicat.
     În ceea ce priveşte sociologia, acei oameni ar fi trebuit să ştie că religia creştină a funcţionat ca un identificator specific al comunităţii creştine, şi ca atare, orice atac împotriva vreunui membru al eventualei comunităţi nu ar fi avut ca rezultat decât cristalizarea legăturilor intracomunitare, aşa cum se întâmplă în cazul oricărei ameninţări care tronează asupra unui grup social şi mai ales asupra unui grup social minoritar. Iar în timpul persecuţiilor din epoca romană, creştinii erau în mod clar minoritari şi parţial din acest motiv, Nero şi cu ceilalţi împăraţi romani nu au reuşit decât să promoveze creştinismul în imperiu şi să îl transforme intre 60 şi 380 e.n. dintr-o doctrină a unei secte teribil de obscure, în religia oficială a lumii romane.
      Una dintre inovaţiile speciale ale creştinismului este teologia masochistă a persecuţiei, persecuţie care nu numai că este privită ca fiind un dar şi o cale către mântuire dar pe deasupra mai reprezintă şi o profeţie care se autorealizează. Aceasta funcţionează în consonanţă cu apologia suferinţei, privită în Noul Testament ca o mare virtute. Iată câteva versete relevante, versete care fac din creştinism o religie care prosperă atunci când adepţii ei sunt sau se simt persecutaţi:

Matei 5:10 -12 
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voastră.
 Ioan 15:18 - 20     
Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.
Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.
Aduceţi-vă aminte de vorba, pe care v-am spus-o: Robul nu este mai mare decât stăpânul său.' Dacă m-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
Romani 8:35 - 39  
Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?
După cum este scris: "Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat."
Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru.
 2 Corinteni 4:8 - 11      
Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;
prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.
Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.
Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
 2 Corinteni 12:10      
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.
 2 Timotei 3:12      
De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.  
1 Petru 4:12 - 14     
Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui.
Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.
     Am dat doar câteva versete, însă sinistrul Nou Testament abundă în astfel de texte ce au ca rezultat direct construirea la nivel psihic a unor bucle de feedback pozitiv care desfiintează unul dintre cele mai puternice instincte ale vieţuitoarelor, instictul de conservare. Acesta este suprimat în favoarea dogmei antiumane creştine, un virus informaţional care a evoluat să infesteze creierele indivizilor şi să-i compulsioneze să accepte orice fel de afront adus vieţii, culminând cu modificarea radicală a percepţiei asupra suferinţei, suferinţa - cel mai important mecanism prin care organismul este notificat că îi este atacată integritatea. Creştinismul distruge mai mult decât sistemul imunitar al individului la nivelul biologic, îi distruge la nivel psihic capacitatea de-a conştientiza că este dezintegrat în mod sistematic şi transformat doar într-un recipient futil pentru infestarea altor victime şi pentru propagarea virusului.
     După cum se vede în versetele de mai sus, un creştin nu numai că ar trebui să se aştepte să fie persecutat, să fie încercat, tăiat ca o oaie, să fie urât de către alţii, să accepte foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia sau sabia, să fie dat morţii; pe deasupra acesta trebuie să simtă plăcere în slăbiciune, nevoie, defăimare şi prigonire. Trebuie să se bucure şi să aştepte să pătimească precum idolul lui, Iisus Hristos, şi să fie fericit dacă se întâmplă să pătimească astfel deoarece aşa are garantat un loc în împărăţia cerurilor.
     Nevoia de persecuţie a creştinilor este evidenţiată prin numeroasele teorii conspiraţioniste pe care le suţin, conspiraţii care ar avea ca principal scop desfiinţarea lor. Dacă nu există persecuţie reală, atunci aceasta prinde formă în imaginaţie sub forma clanurilor sataniste, ateiste sau iudeo-masonice care nu trăiesc decât pentru a băga biocipuri pe sub pielea creştinilor şi pentru a le vaccina copiii cu vreun vaccin care provoacă autism. Atunci când creştinii nu sunt persecutaţi de nimeni, încep să se persecute unii pe alţii: catolicii pe ortodocşi, ortodocşii pe martorii lui Yehova, protestanţii pe catolici şi aşa mai departe. Din câte ştiu eu o singură dată s-a întâmplat în istorie ca o sectă creştină să fie desfiinţată prin persecuţie - aceea a catarilor, care a fost adusă la extincţie de către Sfânta Inchiziţie printr-o campanie al cărei slogan a fost: "Caedite eos. Novit enim Dominus qui sunt eius" (Ucideţi-i pe toţi, Dumnezeu îi cunoaşte pe cei ce sunt ai lui) - în traducere liberă după 2Timotei 2:19.

     Prin urmare, ca un antiteist ce sunt, mă declar cât se poate de ferm împotriva oricărui tip de persecuţie asupra creştinilor şi a religiei lor deoarece aceasta nu ar duce decât la consolidarea şi cimentarea credinţei iraţionale în dumnezei, draci şi cristoşi. În timp ce Polonia şi România (ţări în care regimurile comuniste au persecutat iniţial biserica) sunt cele mai religioase ţări din Europa, Danemarca, Norvegia şi Suedia conduc prin cealată parte a clasamentului, fapt care reprezintă un semnal clar că, în ceea ce priveşte propaganda ateistă singura soluţie este confruntarea la nivel informaţional şi expunerea religiei creştine ca ceea ce este: o sumă de mituri imorale care sunt prezentate ca fiind adevărate de către prea-mincinoşii teologi cu scopul de-a mulge turma de credincioşi şi o ideologie susţinută aşa cum se poate observa şi de către stat, probabil pentru ca cetăţenii să nu se revolte în faţa abuzurilor şi incompetenţei politicienilor, considerând că a trăi în penurie reprezintă împlinirea vreunei profeţii biblice.


marți, 14 septembrie 2010

Discriminare la ora de religie

Nişte comentarii ale unei cetăţene din Republica Teocrată România, preluate de pe facebook:


"sa impartasesc putin din experienta mea.eu am fost traumatizata de orele de religie din scoala generala. de ce? pentru ca sunt catolica. iar preotii ma persecutau la ore ridicandu-ma in picioare in fata clasei si aratandu-ma la propriu cu d...egetul afirmand ca noi nu suntem crestin...i deoarece ne inchinam la statui. trist, dar adevarat. mi-au marcat copilaria. nu mai tin minte de cate ori am ajuns acasa de la scoala plangand din cauza lor fiindca incercau cu fiecare prilej sa ma convinga sa ma convertesc la ortodoxim! i-am urat. ei se schimbau de la an la an, mereu venea cate-un alt preot insa mentalitatea lor, nu. erau toti la fel de agresivi ca si cand singurul lor tel pe pamant era sa converteasca...deci sunt impotriva obligativitatii din cauza tragediei pe care-am trait-o. cursul ar trebui sa fie optional. sa-l urmeze cine-si doreste! poate unii sunt de alta religie sau poate pur si simplu, nu cred in Dumnezeu, nu este nicio rusine! oricum cei de alta confesiune fac cursuri la bisericile de care apartin!!!"

"[...]as fi vrut sa cunosc si eu un profesor minune de religie, sa fi avut norocul dvs! cum in scoala noastra preotii ortodocsi se schimbau de la an la an, am cunoscut insa ceva mai multi preoti ca dvs astfel incat sa stiu ca... mai degraba a fost un caz izolat cel la care faceti dvs. referire! cand dai peste un preot mai agresiv, zici ca poate e o intamplare, dar cand cunosti vreo 5 care efectiv te ridica din banca si te trateaza cu atata batjocura incat sa ajungi plangand acasa, stai si te gandesti mai bine. sigur nu sunt toti preotii asa, insa buna parte din ei asa gandesc. iar pentru niste copii, ca asta eram, copii, asemenea comportamente creaza sechele.

nu cred ca sunt mai "europeana" asa cum insinueaza Patriarhul daca vin unii preoti la curs sa-mi tina lectie de morala cand nici macar nu sunt in stare sa-mi respecte confesiunea! dvs va imaginati cum e sa ajungi sa urasti scoala fiindca esti PERSECUTAT la ora? dvs va imaginati cum e sa nu vrei sa te duci intr-o zi la scoala fiindca urmeaza ora de religie la care preotul lipsit de tact, decenta si bun simt te JIGNESTE,( ca vezi doamne, DE CE NU TE CONVERTESTI!), in asa hal incat sa ajungi plangand acasa?probabil ca nu, trebuie sa traiesti asa o tragedie ca mine si alti colegi aratati cu degetul ca sa intelegi ca obligativitatea religiei nu are niciun rost. si oricum, pe cine pacalim? dvs chiar credeti ca credinta cu de-a sila in Dumnezeu merge? repet, cine vrea religie, sa faca la scoala de catehism a bisericii. obligativitatea sa dispara."

Cine a mai citit cate ceva de pe acest blog ştie că nu sunt vreun mare fan al catolicismului, totuşi mă pronunţ cu maximă convingere împotriva oricărui tip de persecuţie a oamenilor religioşi, de către alti religioşi sau de către nereligioşi, şi mai cu seamă mă pronunţ împotriva persecuţiei creştinilor. De ce o astfel de părere din partea unui antiteist o să explic într-un alt articol.
Până una alta însă BOR spune că prin predarea religiei în şcoli este responsabilă cu implementarea moralităţii în societate. Ce anume este moral în comportamentul popilor menţionaţi mai sus, mie chiar îmi scapă. A te folosi de o poziţie de autoritate pentru a abuza nişte copii poate să fie moral în viziunea BOR, nu în a mea. A facilita excluderea din colectiv a unei persoane pe baza faptului că are păreri religioase diferite de majoritate este de bunăseamă un comportament infam, dar nici nu ne putem aştepta de la religioşii majoritari la altceva. Cine crede că ne putem aştepta, să pună mâna să citească puţină istorie. 
Pentru a elimina astfel de comportamente abuzive, există o singură soluţie pe care fondatorii statului american au pus-o în practică - statul secular de facto şi nu doar de jure, aşa cum e în Romania. Şi nici măcar aceasta nu este suficientă; statul nu poate preveni ostracizarea pe bază religioasă a unora de către alţii, folosirea unor mijloace coercitive echivalente cu şantajul social, sau încălcările legilor seculare, care încălcări pot fi pedepsite, dar asta nu înseamnă că nu s-au întâmplat sau nu se vor mai întâmpla. 
Soluţia pe termen lung este ceea ce se vede în ţările cu majoritate ateistă. Acolo, motivul eventualei discriminări este cu desăvârşire inexistent. Ateii nu au cum să fie supăraţi pe alţi atei pentru faptul că sunt atei. Ar fi ca şi cum necolecţionarul de timbre s-ar supăra pe celălalt necolecţionar de timbre. Când vom ajunge acolo deci, au să dispară şi aceste comportamente care produc doar probleme gratuite oamenilor.

vineri, 10 septembrie 2010

Ritualurile religioase, o investiţie inutilă

Ritualurile religioase fac parte din larga paletă de mijloace de coerciţie folosite de către popi în vederea menţinerii oilor în cadrul turmei (de credincioşi). Majoritatea religiilor şi practicilor religioase au evoluat şi au dezvoltat mijloace de supravieţuire în sânul comunităţilor prin ceea ce eu aş numi selecţie populară.
Pentru ca selecţia populară să funcţioneze pozitiv in cazul unei anumite practici religioase, nu este necesar ca acea practică să fie utilă comunităţii ci doar să fie utilă supravieţuirii acelei religii şi în acelaşi timp să nu fie fatală comunităţii. Cel puţin dintr-un singur motiv, ritualurile religioase sunt aproape esenţiale supravieţuirii credinţelor religioase în dumnezei, draci şi cristoşi înviaţi, iar pe acesta îl voi prezenta în acest articol.
Motivul constă într-un bias cognitiv numit în limba engleză escalation of commitment şi derivă din principiul consistenţei psihice. Pe limba română, cu cât omul investeşte mai mult într-o credinţă sau într-un plan de acţiune, cu atât mai greu îi va fi să renunţe la acea credinţă sau la acel plan în momentul în care dovezile ar spune că acea credinţă ar fi falsă sau că acel plan ar fi sortit eşecului.

Oricine cunoaşte faptul că a avea dreptate este un sentiment plăcut iar a ţi se demonstra că ai o opinie greşită provoacă o intensă senzaţie de indispoziţie. În foarte multe instanţe, oamenii vor nega realitatea doar pentru a-şi menţine părerea proprie că ceea ce cred sau ceea ce fac este corect şi că nu se află cumva într-o mare eroare.
Ritualurile religioase îl condiţionează suplimentar pe credincios să rămână aşa cum e prin sacrificiile pe care le presupun acestea, şi care în trecut constau în sacrificarea animalelor (sursa primară de nutriţie în unele cazuri), în cazul lui Avraam consta în disponibilitatea lui de-a-şi ucide copilul, iar în cazul oamenilor din secolul XXI constau în sume de bani date la biserici şi la popi, umilinţă prin îngenuchere tot în faţa popilor, precum şi executarea unor absurde gesturi rituale care ar stârni râsul oricărui om ce nu a avut nici o tangenţă cu ele. În cazul în care religia nu ar presupune astfel de sacrificii, şi nu ar consuma în nici un fel timpul sau resursele individului, acesta ar ieşi mult mai uşor de sub incidenţa ei prin simplul fapt că ar trebui să recunoască doar că a fost într-o eroare insignifiantă, nu într-o mare şi stupidă eroare, aşa cum se întâmplă. Astfel de oameni sunt puşi în poziţia de-a realiza că toate eforturile pe care le-au depus, toate rugăciunile făcute, toate drumurile la biserici, şi toate resursele financiare investite în religie sunt inutile, un fapt greu acceptabil pentru cineva care consideră că e măcar parţial raţional. De aceea majoritatea deconversiilor nu au loc la vârste înaintate, atunci când investiţia în religie e prea mare ca să se mai poată renunţa uşor la ea.
Prin urmare, un ateu care este stăpân pe ceea ce crede, şi mai stăpân pe ceea ce nu crede, nu va oferi altora posibilitatea de-a investi în inutil, prin neparticiparea sa la orice fel de ritual religios, participare al cărei rezultat ar fi doar cristalizarea în creierele oamenilor a credinţelor absurde şi nocive în dumnezei invizibili care gândesc în locul tău şi te reduc la stadiul de plantă.

marți, 31 august 2010

Un ateu se declară împotriva taxării cultelor religioase

Da, eu sunt acel ateu.
De ce mă declar eu împotriva taxării (o)cultelor religioase, în contextul în care există destui creştini care cred că acestea trebuie impozitate? Lăsând la o parte (o)cultele religioase mai obscure, putem remarca cum creştinismul ortodox  a reuşit să demonstreze într-un mod cât se poate de persuasiv că nu este interesat nicidecum de chestiuni dintr-o altă lume ci doar de-a acumula bani şi proprietăţi aici şi acum. Cât mai multe posibil. Ceea ce bineînţeles că se contrazice cu filozofia idealistă care reprezintă baza pentru minciunile în care constă dogma, dar aşa cum popii propovăduiesc existenţa unui dumnezeu concomitent iertător şi drept, nu văd de ce nu ar susţine verbal ceva şi ar face exact opusul, ca orice haită de ipocriţi care se respectă. Contradicţiile izbitoare nu au fost niciodată vreo problemă pentru dogma creştină. Oamenii ăştia ar putea să concureze cu bolnavii de schizofrenie pentru a lua premiul pentru cea mai inconsistentă gândire. (Îmi cer scuze dacă i-am jignit pe bolnavii de schizofrenie comparându-i cu creştinii şi cu popii.)

Problema cu (o)cultele religioase este următoarea - aşa după cum le spune numele se ocupă cu practici oculte. Iar eu sunt de părere că în momentul în care statul ar taxa practicile oculte religioase nu ar însemna decât că statul admite că aceste practici reprezintă nişte servicii reale. Dar, să fim serioşi, ce fel de servicii sunt acelea care constau în invocarea de entităţi inexistente care, după spusele popilor ar trebui să aibe efecte într-o altă dimensiune pe care numai morţii pot să o perceapă?
Majoritatea oamenilor care nu sunt complet idioţi nu au nici o problemă în a recunoaşte că cei care susţin că au capacitatea de-a vorbi cu morţii de pe lumea celaltă (care o mai fi şi aia) prin intermediul unor spirite, sunt indivizi care se ocupă cu practici oculte. Ar vrea cineva să-i taxăm şi pe aceştia sau le recomandăm călduros spitalul de psihiatrie?
Ei bine, popii ortodocşi susţin că ei comunică tot cu nişte spirite şi că mai şi pot influenţa existenţa morţilor în lumea nevăzută a umbrelor, târguindu-se ştiu ei cum cu acele spirite. Ocult de la început până la sfârşit. 

Părerea mea este că nu este corect să taxăm vrăjitoria, homeopatia, astrologia şi creştinismul ca şi cum ar fi servicii reale ci să le taxăm sub formă de amendă pentru şarlatanie - un cadru mult mai adecvat pentru ceea ce reprezintă de fapt aceste practici. Presupun că mulţi o să se distreze pe seama articolului, deoarece, evident a-ţi imagina că acest lucru se va întâmpla foarte curând este echivalent cu a-ţi imagina că există nişte duhuri din altă lume pe care popii pot să le impresioneze în favoarea ta cu ajutorul unor peroraţii tâmpe. Şi totuşi de întâmplat se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu. Aceasta este profeţia mea.

joi, 26 august 2010

Ateismul şi autoritatea

Atât creştinii, cât şi ateii pasivi pun adeseori următoarea întrebare stupidă: Dacă tot nu credeţi că există Dumnezeu, atunci de mai faceţi campanie împotriva lui?
Evident că nu există Dumnezeu, un dumnezeu cu puţin bun simţ şi-ar fi arătat faţa până acum şi şi-ar fi lăsat testată existenţa, însă în mod clar există conceptul de Dumnezeu. Iar acest concept, pe lângă toate ororile pe care le înglobează, mai conţine şi conceptul de autoritate supremă.
Noi, activiştii atei vrem să desfiinţăm acest concept, care nu coincidental este inamicul scepticismului suprem - cadrul intelectual în care absolut orice este supus discuţiei raţionale. Singura autoritate pe care eu o recunosc este constituită din principiile logicii, dar sunt deschis oricărei eventuale modalităţi care de-a aprecia adevărul sau falsitatea unei propoziţii care ar fi mai bună decât logica. Deocamdată însă nu s-a descoperit aşa ceva.
Odată ce autoritatea supremă a fost desfiinţată, scepticismul şi judecăţile critice pot lua locul naivităţii şi acceptării necondiţionate a afirmaţiilor şi situaţiilor de orice fel. Odată ce autoritatea supremă a fost repudiată, atunci toate celelalte autorităţi vor avea aceeaşi soartă.

Bineînţeles că autorităţile nu vor fi deloc de acord cu asta - fapt dovedit de lunga şi nociva colaborare dintre stat şi biserică, pe care o putem observa şi la noi în ţară din plin. Autorităţile se vor promova întotdeauna pe ele însele, însă logica dictează că status quo-ul trebuie criticat şi modificat, iar aceasta se poate face doar prin promovarea scepticismul suprem. Autoritaţile elimină un singur miros pestilenţial, acela al menţinerii status-quo-ului, al încremenirii societăţii în poziţia mortului, sub minciuna conform căreia astfel se menţine ordinea. Care ordine?
 Aşa cum putem învăţa din istorie, ordinea sclavagistă, a monarhiei absolutiste, a sărăciei generalizate, şi a persecuţiei celor care gândesc cu propriul cap şi nu îşi sacrifică libertatea de-a gândi pentru a deveni apendicele mental al autorităţii. De fiecare dată când specia umană a făcut vreun progres în vreun domeniu, "ordinea" a trebuit să fie dereglată, mai mult sau mai puţin. În cazul fiecărei noi teorii ştiinţifice, cineva s-a îndoit de adevărul teoriilor existente, încetăţenite şi certificate prin autoritate. La fel şi în cazul invenţiilor şi a tehnologiei; a existat cineva care a pus sub semnul întrebării faptul că un anume proces tehnologic este efectuat în cel mai eficient mod posibil.

Ori, religia dictează un cadru în care valorile sunt eterne, teoriile ei despre viaţă sunt adevărate pentru eternitate şi dictate de către Dumnezeu - autoritatea supremă. Motivul pentru care în prezent chiar şi religioşii râd, sau îşi pun probleme serioase când citesc Biblia, este acela că au existat oameni care au refuzat autoritatea dumnezeiască manifestată la nivel conceptual, sau manifestată la nivel social şi reprezentată până nu demult de către biserică. Mulţi dintre ei au fost persecutaţi, torturaţi şi ucişi, dar de bine de rău am trecut de acea epocă întunecată.
 Dacă se vrea evoluţie şi nu stagnare atunci trebuie să fie promovat scepticismul extrem iar mentalităţile care afirmă menţinerea valorilor curente să fie cel puţin marginalizate. Unii vor afirma că multe dintre aceste valori, care dictează modul în care ne trăim vieţile, sunt bune şi că dau naştere la nişte căi de acţiune care au fost testate zeci, poate sute de ani şi au fost dovedite ca fiind funcţionale. Eu nu disput acest fapt. Eu disput faptul că specia umană a ajuns la "perfecţiune". Şi mă refer aici în principal la cadrul social şi cel economic. Cei care nu sunt mulţumiţi de modul în care se desfăşoară lucrurile în acest cadru au datoria de a-l schimba, iar cei care se declară muţumiţi sunt mai mult ca sigur ori foarte proşti ori spălaţi pe creier cu vreo ideologie defectă de genul creştinismului - care se prezintă ca şi cum ar fi adevărul ultim al existenţei, adevăr pe care nimeni nu trebuie să îl conteste.

marți, 17 august 2010

Credinţa incredibilă

Conform Noului Testament, scris de către creştini la câteva zeci bune de ani după moartea lui, Cristos a făcut următoarele pozne:
- a vindecat de orbire pe nişte orbi
- a făcut un surd să audă
- a trecut nevăzut prin mijlocul unei mulţimi (Luca 4.30)
- a aduc un banc de peşte în plasa pescarilor
- a înviat pe fiul unei văduve din Nain
- a mai vindecat nişte leproşi
- a transformat apa în vin 
- l-a sculat din morţi şi pe Lazăr
- a hrănit 4000 de oameni cu şapte pâini şi câţiva peşti
- a veştejit un smochin deoarece acesta nu avea smochine
- a certat vânturile şi marea care s-au liniştit la auzul spuselor lui
- a mers pe apă
- a mai scos nişte diavoli din nişte cetăţeni, după care a fost prins, bătut bine şi crucificat pentru blasfemie.
- apoi au găsit mormântul gol şi au tras concluzia că a înviat, o concluzie logică dealtfel.

Cineva nu poate să nu se întrebe cum se face că aceia care l-au executat, conform Bibliei n-au crezut o iotă din toate poveştile care circulau în jurul lui şi l-au tratat ca pe un şarlatan de rând. Serios acum, cine ar fi executat pe cineva care poate transforma apa în vin, aduce peştii în plasă şi hrani mulţimile cu şapte pâini şi cinci peşti? Evreii în nici un caz. Cu predispoziţia lor pentru afaceri l-ar fi transformat pe Cristos cel puţin într-un supermaket, cu tot cu spital ataşat şi parc de distracţii pentru copii, unde aceştia puteau să vadă circ şi magie în stilul lui David Copperfield.
Iată ce cred creştinii: 
Creştinii cred că Cristos a făcut acele miracole pe baza unei cărţi scrise de către discipoli ai lui (nu, nu e vorba de evanghelişti) la zeci de ani după dispariţia lui, o carte în care e menţionat faptul că contemporanii lui nu au crezut nici o iotă din presupusele miracole şi ca atare l-au tratat aşa după cum a poruncit dumnezeul lor: 
Deuteronomul 18:20      
Dar proorocul care va avea îndrăzneala să spună în Numele Meu un cuvânt pe care nu-i voi porunci să-l spună, sau care va vorbi în numele altor dumnezei, proorocul acela să fie pedepsit cu moartea.
Deuteronomul 18:21    
Poate că vei zice în inima ta: Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?"
Deuteronomul 18:22    
Când ceea ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el.
Drept urmare, creştinii apreciază mai mult părerile unor necontemporani ai unor evenimente, care povestesc despre cum contemporanii evenimentelor menţionate nu au fost de acord cu acele păreri. Cine este dispus să creadă asemenea prostie, e la fel de dispus să creadă în vrăjitorie, homeopatie, astrologie şi în integritatea morală unor politicieni care dau saci de mălai în ajunul campaniei electorale. 
Tot legat de integritate, cam acesta este unul dintre principalele scopuri ale religiei creştine - să distrugă întegritatea intelectuală a individului în aşa fel încât acesta să ajungă un model de naivitate, numai bun de exploatat de către popi şi politicieni. Sclav cu acte în regulă.

luni, 9 august 2010

Creştinii - dovada ultimă împotriva designului inteligent

Dacă există vreo dovadă care să desfiinţeze complet ideea conform căreia noi, oamenii, am fost creaţi de vreo mare inteligenţă, atunci aceea este existenţa creştinilor. Chiar şi eu, care nu mă consider o mare inteligenţă aş fi putut crea fără mare oboseală nişte fiinţe care s-ar fi tăvălit pe jos de râs la vederea stupizeniei ideilor creştine.
Iată cum se manifestă acestea prin intermediul pseudoteoriei numite "intelligent design":
Uitaţi-vă la copaci, la cer, la păsărele, la flori, la animale, la banane şi la popi, cât de complicaţi sunt, de bunăseamă că nu ar fi putut să apară aşa, dintr-o întâmplare. Este clar că o inteligenţă superioară i-a creat. Să spui că au apărut aşa, din întâmplare, este ca şi cum ai spune că a trecut o tornadă printr-un cimitir de maşini şi a asamblat un Boeing 747.

Acum să aplicăm acest tip de masochism intelectual pe Dumnezeu:
Uitaţi-vă la Dumnezeu, cât de complicat e, cât de omniscient, omnipotent şi omniprezent e, uitaţi-vă cum a exterminat el toată specia umană cu un potop pe care l-a produs prin magie, cum a bubuit Sodoma şi Gomora cu foc şi pucioasă din ceruri, şi cum a produs el un tufiş arzător de s-a speriat chiar şi Moise. Uitaţi-vă ce porunci morale a lăsat el, acelea care îţi spun cum sa-ţi ucizi copiii neascultători cu pietre, cum să tai mâinile femeilor care vor să-şi apere bărbaţii, cum să violezi o femeie şi apoi să o iei de nevastă şi cum să te duci peste un trib vecin şi să ucizi toţi bărbaţii, toate animalele, şi toate femeile care nu sunt virgine. Iar pe acelea virgine să le faci sclave sexuale. Este clar că acest dumnezeu a fost creat de către o inteligenţă superioară. Una malefică prin excelenţă, un adevărat principiu al răului, al psihopatiei şi al sadismului. Să spui că un asemenea dumnezeu a apărut aşa, la întâmplare, este ca şi cum ai zice că a trecut o furtună solară prin vid şi a asamblat o flotă de navete spaţiale, trei sute de butoaie de bere, un stol de crocoraţe şi cinci cristoşi gata crucificaţi.
Ei bine, noi nu putem şti cu exactitate care este acea inteligenţă malefică care a dat naştere acestui dumnezeu, dar o putem numi Satana. Deci Dumnezeu este creaţia Satanei. Aşa rezultă din pseudoteoria designului inteligent, asta spune această pseudoteorie.

Sau poate vor exista doritori care vor dori să accepte teoria mult mai plauzibilă a evoluţiei, aceea care spune că creştinii au fost la început nişte copii naivi şi au avut nenorocul de-a fi în grija altor naivi care nu s-au priceput să-i înveţe nişte lucruri care ţin de bunul simţ şi de ceea ce înseamnă decenţă intelectuală. Poate vor dori să accepte faptul că creierele lor exersate în logică la fel de mult cât e al meu exersat în vizionarea de telenovele vor da inevitabil rateuri şi că ar fi cazul să mai lucreze la acest capitol.
Nu numai că ideea de design inteligent este propria ei critică din moment ce contrazice exact ceea ce susţine, dar la nivelul realităţii, cei mai mari inamici ai ei sunt chiar cei care o promovează, care arată că sunt departe de-a fi inteligenţi şi că dacă ei sunt creaţia vreunui dumnezeu, atunci acela e un dumnezeu stupid. Să mai inveţe câte ceva sau să se abţină de la a se autoridiculiza.