Pagini

marți, 29 iunie 2010

Anacronismul religiei în secolul XXI

Principalele funcţii ale religiei în epocile de mult apuse au fost acestea:

- Oferirea de explicaţii pentru procesele naturale şi întrebările existenţiale
- Menţinerea iluziei unei vieţi alternative în scopul reducerii suferinţei provocate de moartea în masă şi aparent arbitrară a membrilor speciei Homo Sapiens.

Să ne imaginăm tabloul din acele vremuri întunecate: oamenii nu ştiau ce sunt fulgerele, curcubeul, de ce se produc inundaţii, furtuni, de ce se produc cutremure, ce formă are planeta, ce înseamnă punctele albe de pe cer care apăreau în timpul nopţii, de ce există maree, de ce obiectele aruncate cad întotdeauna pe pământ, unii dintre ei ar fi putut da peste nişte fosile de dinozauri şi ar fi privit cu groază la oasele imense, de ce gândesc şi sunt diferiţi de animale, de ce unii au depresii psihice iar alţii suferă de schizofrenie  - şi lista poate continua la nesfârşit dacă luăm interviu unui copil curios care abia a învăţat să vorbească.

Inevitabil în contextul unei asemenea incertitudini, oamenii au dat naştere unei lumi fantasmagorice de dumnezei şi draci, balauri, spirite şi forţe supranaturale în faţa cărora ei nu aveau nici un fel de opţiune în afară de a se supune.

Tot în această epocă de tristă amintire pentru specia umană pe care religioşii adeseori o ridică în slăvi, speranţa de viaţă era de 30-40 de ani, iar cei care ajungeau la 50 se puteau chema de-a dreptul matusalemici. Foametea generală era adeseori pe post de regulă. Mortalitatea infantilă era de 30%; în timp ce femeile puteau foarte bine să moară la orice naştere, bărbaţii se omorau unii pe alţii pe motive mult mai variate decât lipsa teritoriului, triburi întregi se ucideau între ele şi lăsau în viaţă doar femeile pentru a le viola sau pentru a le face sclave aşa cum aflăm din Biblie. 

Nimic însă nu producea mai multă suferinţă decât catastrofele naturale, bolile şi epidemiile care făceau masacru. Nu existau oameni care să nu aibă mai multe rude şi prieteni pe tărâmul umbrelor şi de aici miturile diverse ale vieţilor ulterioare care oferă speranţa reîntâlnirii cu cei decedaţi.

Să ne uităm acum în prezent - filozofie, psihiatrie, psihologie, fiziologie, medicină, matematică, fizică, astronomie, cosmologie, logică, sociologie, evoluţionism, drepturile omului, chimie, ecologie, informatică, statistică, economie, geografie, agronomie, inginerie, vaccinuri, medicamente, chirurgie, consiliere psihologică, speranţă de viaţă de 80 de ani (mai mult decât să te plictiseşti de viaţă), distracţii şi informaţie, curent electric, sateliţi, telescoape, microscoape, navete spaţiale, telecomunicaţii mobile şi internet.

Inputurile informaţionale care ar duce la inventarea de monştri, dumnezei şi draci, balauri şi alte fiinţe supranaturale cu puteri nemărginite nu mai există. Chiar dacă acele instincte care ar putea fi activate de căre acele inputuri informaţionale mai există, aşa cum vedem prin Africa, în ţări în care educaţia sau bunăstarea sunt încă nişte vise, în ţările europene frica de moarte şi stupefacţia în faţa fenomenelor naturale ar trebui să dispară şi odată cu acestea, şi religia. 

Iar adevărul e că acest lucru se întâmplă, dar se întâmplă prea încet. Deoarece de mii de ani, categoriile sociale care s-au adaptat să trăiască de pe urma religiei, adică popii şi cu stăpânii de sclavi, nu vor sa-i dea drumul, ţin cu dinţii de religie iar la noi chiar o predau în şcoală, ştiu ei de ce. Religia merge mână în mână cu sărăcia, lipsa de educaţie şi nivelul scăzut de trai şi toate acestea se potenţează unele pe altele. Totodată religia a suferit mutaţii succesive şi s-a transformat într-un virus care atacă cu precădere copiii neştiutori şi care ştie că un om matur, cu un trai decent şi cu educaţie decentă este imun. Dar, ştiind noi care sunt condiţiile propice virusării omului ştim şi cum se poate scăpa de el.

Că nu putem noi ateii să ridicăm peste noapte nivelul de trai al concetăţenilor, o fi adevărat. Măcar să facem nişte educaţie şi să punem la dispoziţia doritorilor nişte informaţii adevărate, nu relicve ale copilăriei  întunecate şi dureroase a speciei umane, bune de pus într-un muzeu al fosilelor ideologice.

Aşa am predicat astăzi. Amin!

marți, 22 iunie 2010

Când teologia se intersectează cu ştiinţa

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti. A fost odată un olandez numit Christiaan Huygens care s-a ocupat cu matematica, fizica şi astronomia şi care s-a asociat cu un anume Baruch Spinoza, care, pe lângă faptul că a fost excomunicat din comunitatea evreiască pe motiv de panteism şi ale cărui cărţi au fost interzise de către Biserica Catolică se mai ocupa şi cu şlefuitul lentilelor.

Acest Christiaan Huygens a luat deci nişte lentile şlefuite de către apostatul Spinoza, a construit un telescop ceva mai performant decât cel folosit de ereticul Galileo Galilei când a descoperit planeta Saturn şi s-a uitat în aceeaşi direcţie. Rezultatul constă în două cărţi publicate în anii 1656 şi 1659 şi intitulate De Saturni Luna observatio nova, respectiv Systema Saturnium în care Huygens prezintă descoperirea satelitului planetei numit actualmente Titan şi totodată ipoteza conform căreia planeta Saturn este înconjurată de un inel solid şi plat.

Imediat ce aceste cărţi şi-au făcut apariţia în mediul informaţional, marele teolog Leo Allatius a publicat pe aceeaşi temă lucrarea numită De Praeputio Domini Nostri Jesu Christi Diatriba, în care acest specialist în teologie argumentează că inelele saturniene reprezintă prepuţul Domnului Iisus Hristos care s-a ridicat la cer.




Mare este prepuţul tău Doamne... vezi imaginea de mai sus. Oare ce ne-am fi făcut noi dacă marele prepuţolog ar fi lăsat descoperirile şi ipotezele ştiinţifice văduvite de importantele conotaţii teleologice pe care el le-a dedus cu ajutorul silogismelor, deducţiilor şi inducţiilor teologice?

Cam cu acelaşi tip de deducţie se poate argumenta că planetele Uranus şi Neptun sunt testiculele Domnului Iisus Cristos care s-au ridicat la cer odată cu învierea, supernovele sunt păduchii din barba lui Yahweh iar cometele sfinţii spermatozoizi ai lui Hristos care se plimbă de aiurea prin ceruri fără să aibă o direcţie precisă, deoarece se ştie că Mântuitorului nu i-au plăcut nici femeile şi nici sexul.

Lăsând gluma la o parte, ceea ce a făcut Leo Allatius este de o importanţă crucială pentru specia umană - a reuşit să ne reveleze esenţa teologiei - discuţie despre pielea sfintei puli. Pe scurt, teologia este pielea pulii.

Acuma, se poate să apară nişte persoane mai sofisticate şi mai simandicoase care ar putea să fie oripilate de cuvântul obscen pe care tocmai l-am folosit, dar pe onoarea mea dacă înţeleg de ce ar ofensa pe cineva aceste cuvinte, care, într-adevăr sunt vulgare, dar n-au făcut niciodată vreun rău cuiva. Cuvinte cu desăvârşire obscene sunt Dumnezeu şi cu Hristos, obscenităţi în numele cărora oameni au fost arşi pe rug, torturaţi, discriminaţi, abuzaţi, persecutaţi şi ucişi în cele mai diverse moduri posibile. La auzul acestora acele persoane ar trebui să încerce sentimentul de scârbă, nu la auzul denumirii populare a penisului care de regulă produce amuzament.

Revenind la problema teologiei, prepuţologie în viziunea lui Leo Allatius, această "activitate" face parte din aceeaşi categorie semantică cu făt-frumosologia, dragonologia, moş crăciunologia, unicornologia, zmeologia şi alte poveşti despre fiinţe fantastice plăsmuite la lumina lumânării de oameni care nu prea aveau treabă.

Poţi să constaţi cu consternare, cum aceşti specialişti în peroraţii prolixe inutile apar pe la televiziuni fără să scrie undeva într-un colţ ceva de genul "momente vesele". Sunt priviţi ca şi cum ceea ce aberează ei acolo ar avea vreo legătură cu decenţa, seriozitatea sau realitatea. Realitatea este că oamenii viitorului vor lectura cu plăcere teologia creştină, aşa cum copiii lecturează cu plăcere Punguţa cu doi bani, Dănilă Prepeleac, Ivan Turbincă şi Povestea lui Stan Păţitul, şi se vor minuna îndelung neexplicându-şi cum a putut exista cineva care chiar a crezut că acelea sunt nişte lucruri adevărate.

miercuri, 9 iunie 2010

Promovarea secularismului - insuficientă pentru respectarea drepturilor ateilor

Consultarea etimologiei cuvântului secularism ne ajută să înţelegem mai bine la ce se referă. Secular se referă la o perioadă de timp destul de scurtă, cam cât viaţa unui om, în opoziţie cu perioada eternă a vieţii de după moarte pe care o prezic religiile.

În acest context, un stat secular înseamnă un stat care nu va interfera decât în chestiunile care ţin de epoca curentă, de viaţa pe care o cunoaştem toţi. Statul secular nu se va amesteca sub nici o formă în practicile şi credinţele care se referă la viaţa de după moarte (o sintagmă stupidă, dar n-ar fi nici prima nici ultima aberaţie religioasă) şi nu va favoriza anumite practici şi credinţe religioase în defavoarea altora.

Există o categorie de atei care ar crede că fiind ei ocrotiţi de statul secular nu ar trebui să aibă nici o problemă în convieţuirea cu religioşii - ei cu credinţele şi ritualurile lor ţicnite şi ridicole şi noi cu logicile şi silogismele noastre. Orice fel de argumente bazate pe credinţele lor iraţionale aduse ar trebui să fie aruncate la gunoi de către statul secular.

Însă realitatea este alta. Religioşii vin cu nişte argumente care nu privesc mântuirea sau viaţa de apoi, ci viaţa reală, prezintă aceste argumente (seculare) şi impun astfel legi care discriminează ateii.

O să prezint câteva cazuri relevante pentru scumpa noastră ţărişoară de rahat.

Ceea ce ştiu religioşii despre noi este faptul că nu împărtăşim sistemul lor moral bazat pe obedienţa oarbă faţă de normele stipulate de barbarii ignoranţi din epoca bronzului care au scris Biblia. Prin urmare ne consideră nişte oameni periculoşi, nişte cetăţeni de rangul doi în care nu se poate avea încredere aşa cum am avut plăcerea să aflăm de la mamiferul William Brânză într-o declaraţie făcută la Realitatea TV. Aşa se transpun prejudecăţile în realitatea imediată vizând o categorie de oameni care nu împărtăşeşte aceleaşi credinţe.

Tot din această cauză avem şi religie în şcoli, fapt care reprezintă un viol asupra statului secular, deoarece primata numită Ecaterina Andronescu susţine că indivizii fără educaţie religioasă sunt nişte barbari. Ecaterina, am veşti noi pentru tine. Barbari, şcoliţi sau nu, sunteţi voi religioşii care suţineţi că vă luaţi moralitatea din colecţia de învăţături infame numită Biblie. Noroc că nu v-o luaţi de acolo.

Tot din cauza faptului că nu avem acelaşi sistem de valori şi suntem deci cetăţeni de rangul doi, suntem compulsionaţi să privim la icoane şi cruci pe pereţii şcolilor, slujbe religioase în Parlament, parteneriat între stat şi biserică, discriminare la perceperea taxelor şi discriminare la retribuţia donaţiilor din bugetul statului la care contribuim şi noi. Popii sunt parţial plătiţi din banii pe care statul îi obţine prin taxare de la noi, iar bisericile, construcţii de care nu beneficiem sunt construite parţial tot din aceiaşi bani.

O altă categorie discriminată pe care o să o dau ca exemplu este LGBT-ul. Dacă staţi şi vă uitaţi la clipul ataşat acestui link puteţi observa cum Adrian Păunescu şi Valentin Fotescu, demni războinici antigay ai lui Hristos aduc argumente care nu vizează în nici un fel mântuirea sau frumoasele versete din Vechiul Testament care instigă la uciderea homosexualilor ci argumente care ţin de convieţuirea între religioşi şi categoria LGBT. Ba că se distruge celula de bază a societăţii, ba că or să înveţe copiii homosexualitatea, văzând pe alţii că sunt homosexuali - tot felul de aberaţii ilogice care sunt bazate doar părerile deformate ale religioşilor despre oameni care sunt diferiţi de ei.

Aceşti religioşi au proprietatea de-a duce o luptă perenă împotriva a tot ceea ce este diferit de ei şi nu se vor opri niciodată în a promova legi discriminatorii eludând şi corodând prin orice mijloc posibil caracterul secular al statului. Dovada mea este situaţia actuală pe care am prezentat-o succint mai sus.

Prin urmare promovarea exclusivă a secularismului este un demers care va eşua iremediabil, aşa cum ne arată realitatea. Degradarea treptată a caracterului secular al statului, este însă un efect, cauzele sunt prejudecăţile credincioşilor despre atei, iar noi trebui e să eliminăm cauzele, arătând ce credem şi de ce. Un demers care are şanse mult mai mari de reuşită include în mod necesar propagandă ateistă, prin care să-i convingem pe religioşi că suntem cel puţin la fel de morali ca ei, că suntem la fel de plătitori de taxe ca ceilalţi cetăţeni (spre deosebire de popi), că prejudecăţile pe care le au în legătură cu noi implementate tot de către popi sunt false şi că merităm să fim trataţi de către stat cu acelaşi respect cu care e tratat oricare alt cetăţean al Republicii actualmente Teocrate România. Poate în viitor nu teocrată ci democrată.

marți, 8 iunie 2010

Mecanisme de condiţionare în religia creştină

În Vechiul Testament, Dumnezeu îi ameninţă pe cei care nu îi vor respecta poruncile cu faptul că îi va aduce în stadiul în care de foame, femeia îşi va mânca atât placenta cât şi noul-născut fără să le împartă cu soţul.
În Noul Testament însă, (evanghelia sau vestea cea bună) observăm un progres considerabil faţă de Vechiul Testament, deoarece apare vestea cea bună - tortură pentru eternitate!

De bine de rău în VT, după ce îţi mâncai copiii, puteai să mori liniştit pe când în NT ai viaţă eternă, aşa după cum aflăm din Ioan 3:16:

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

O viaţă eternă petrecută în chinuri groaznice şi cât mai variate, bineînţeles dacă nu respecţi poruncile şi nu te milogeşti în faţa lui Dumnezeu. Dacă o faci nu e nici o problemă, o să ai tot o viaţă eternă dar fericită, şi fericit vei fi închinându-te şi umilindu-te în faţa lui Dumnezeu (în caz că nu te-ai plictisit de cât te-ai umilit în timpul vieţii de pe pământ).

Lăsând gluma la o parte, dihotomia - tortură supremă versus fericire supremă - este mecanismul suprem de condiţionare a unui individ. O minte foarte meschină a stat la baza acestei invenţii teologice malefice, care opune posibilitatea câştigului total posibilităţii dezastrului total.
Bineînţeles, ai liber arbitru cu care poţi să alegi posibilitatea vieţii şi fericirii eterne. Doar dacă nu cumva vrei să iei în calcul la modul real afacerea aceea cu durerea eternă.

Foarte mult timp m-am întrebat de ce creştinii tot vin la mine cu "Pariul lui Pascal" (care este un motiv de amuzament pentru atei) până în momentul în care mi-am dat seama că este doar o reflexie a modului în care privesc ei această alegere. Odată ce aceste circuite neuronale au fost instaurate în creierul credinciosului, ele vor trona la nivel emoţional şi sentimental peste oricare altele. Ce să mai vorbim despre nivelul raţional - acela pică din start în faţa lor. De aceea le este atât de uşor să accepte şi celelate doctrine creştine iar să nege evoluţionismul este doar floare la ureche. Contează doar fericirea eternă şi frica de chinurile Iadului. Rai sau Iad, ce alegi?

Este adevărat că nu există doi creştini identici în credinţe aşa cum nu există oameni absolut identici, dar majoritatea celor care au suferit acest abuz psihic au o noţiune mai vagă sau mai bine conturată a dihotomiei, de aceea ieşirea de sub imperiul dominaţiei religiei creştine este atât de dificilă. Dificilă dar nu imposibilă.

marți, 1 iunie 2010

Fraudă la nivel naţional

Creştinismul aplicat - fraudă la nivel naţional (de fapt internaţional).

Toate "serviciile" prestate de popi - botez, căsătorie religioasă, înmormântare, pomeni, draci, laci şi crocolaci presupun pentru platnicul creştin răsplata după moarte.

Numai şi numai după moarte, niciodată în timpul vieţii. În timpul vieţii suferinţa (mai ales aia provocată de sărăcie) e o virtute creştină care îţi va aduce mari bogăţii (bineînţeles, tot după moarte).

Dacă le dai bani - nu mai arzi în Iad (după ce mori).
Dacă le dai bani - o să bei bere cu Cristos în Rai şi o să poţi să-l slăveşti pe Dumnezeu, pe care nu l-ai mai putea slăvi dacă ai fi torturat la cazanul cu smoală pentru eternitate (după moarte) - ceea ce este foarte probabil să se întâmple, în cazul în care rudele tale nu le dau bani popilor ca să te înmormânteze cu o slujbă magico-religioasă prin invocarea la modul sclavagist al tiranului absolut:

- Iarta-ne Doamne!
- Miluieşte-ne Doamne!
- Iartă-l pe robul tău Paraschiv...
- Suntem toţi robii tăi - sclavii lui Dumnezeu...
- Apără-ne şi de dracu' că noi nu putem s-o facem, suntem vai de mama noastră fără tine, stăpânule de sclavi care eşti.
- Suntem toţi nişte nimicuri în faţa ta, la fel cum şi tu eşti un nimic în faţa ateilor nenorociţi care trebuie omorâţi cu pietre deoarece fac mişto de tine, Doamneeee...

O viaţă de creştin - o viaţă de achiziţie a serviciilor de care nu o să beneficiezi decât după moarte.

Până şi vrăjitorii, astrologii, ghicitorii în creieri de coropişniţe, comersanţii de piei de cloşcă, vânzătorii de cimpoaie din piele de ţanţar, vânătorii de fantome şi bioenergeticienii telepaţi şi urinoterapeuţi au decenţa să pretindă că rezultatul teoriilor lor pseudoştiinţifico-fantastice o să producă un rezultat în realitate.

Dintre toate speciile de şarlatanie şi escrocherie, cea mai ţicnită şi mai obscenă este aceea care pretinde că trebuie să plăteşti pentru ceva ce nu vei vedea niciodată. De la creştini oricum nu aveam pretenţii, deoarece acolo, la ei în creştinism, să fii sărac cu duhul e un scop în viaţă. Ceea ce este foarte grav este că există atei care participă la aceste festivaluri ale absurdului importate din epoca ignoranţei speciei umane şi care aduc tot felul de argumente ilogice pentru a scăpa de datoria morală de-a refuza să participe la această stupidă mascaradă creştină.

Ascultaţi-mă şi credeţi-mă când vă spun că toţi ateiştii cate păcătuiesc astfel împotriva raţiunii şi a decenţei vor fi arşi pentru eternitate în Iadul ateist, unde domnesc Bakunin şi cu Hitchens până când o să le sfârâie toţi neuronii ăia care nu au funcţionat cum trebuie atunci când a trebuit.

Iar asta, se va întâmpla, bineînţeles, tot după moarte.