Îmi amintesc cum stăteam şi reflectam adânc la semnificaţiile miturilor pe care le citeam pe vremea când eram copil. Pot să-mi amintesc de exemplu de mitul adunării de la Mecona din mitologia greacă, acela în care se povesteşte cum oamenii au fost adunaţi la porunca lui Zeus într-un oraş numit Mecona, pentru a le fi stabilite îndatoririle faţă de zei.
Acolo, titanul Prometeu, ocrotitorul omenirii, a tăiat conform legendei un taur şi l-a împărţit în două grămezi astfel: într-o grămadă a pus carnea şi a acoperit-o cu maţele, stomacul şi fierea taurului, în timp ce în cealaltă a pus oasele, coarnele şi copitele şi le-a acoperit cu grăsime. Apoi l-a invitat pe Zeus să aleagă grămada sa, cea care va fi folosită pentru sacrificii, iar Zeus a ales desigur, grămada mai mare şi mai arătoasă, adică cea făcută din oase, coarne şi copite.
Ştiam foarte bine că este doar o poveste, că nu există nici zei, nici titani, ştiam că fulgerele sunt fenomene naturale dar aceste chestiuni erau laterale semnificaţiilor poveştii respective. Acest mit furniza imediat explicaţia pe care o aveau vechii greci pentru faptul că atunci când sacrificau animale păstrau pentru ei părţile mai gustoase şi mai nutritive în timp ce zeii trebuiau să se mulţumească cu fumul care se ridica prin arderea câtorva oase şi a câtorva bucăţi de grăsime.
Însă principala concluzie care pot fi extrasă din această anecdotă rezidă în motivul artistic al celor două grămezi de carne, motiv care ne notifică despre puterea aparențelor și mai cu seamă despre puterea acestor aparențe de-a ne decepționa. Morala poveștii este amplificată prin statura personajului care cade pradă decepției - este Zeus, cel mai mare dintre zei, și dacă acesta se poate înșela într-un mod stupid făcând confuzie între esență și aparență, atunci cu atât mai mult se pot înșela muritorii de rând. Totodată este bine de reținut că a deține foarte multă putere nu te face înțelept.
Nu există absolut nimic în conținutul poveștii care trebuie să fie în mod necesar adevărat pentru ca cineva să priceapă despre ce e vorba, la fel cum într-o fabulă este irelevant faptul că animalele nu cunosc limbajul uman. Acest lucru este valabil pentru orice pildă inclusă în tradiţia creştină şi dacă acea pildă are una sau mai multe semnificaţii care pot fi extrase ele vor fi extrase indiferent de faptul că personajele sunt fictive sau reale. Considerând creştinismul ca fiind mitologie nu se pierde nimic din valoarea acestei tradiţii ci dimpotrivă, se câştigă foarte multe. Ca cineva să realizeze ce anume se pierde atunci când considerăm că creştinismul este adevărat este suficient să se întrebe ce ar avea de câştigat dacă în povestirea adunării de la Mecona s-ar considera că Zeus şi cu Prometeu sunt nişte fiinţe care au existat în realitate sau mai există. Din punctul de vedere al semnificaţiei mitului acest amănunt este insignifiant însă din punctul de vedere al medicului psihiatru el face diferenţa între sănătate mintală şi demenţă.
Există într-adevăr nişte oameni care chiar au de pierdut de pe urma trecerii religiei creştine în domeniul mitologiei. Aceştia sunt popii şi politicienii. Popii vor fi lipsiţi de obiectul şarlataniei lor iar politicienii vor fi presaţi foarte puternic să aibă o prestaţie satisfăcătoare pentru o populaţie care nu e învâţată să gândească în termeni de stăpân şi sclav. În ultimă instanţă această presiune le va ridica chiar lor atât standardul de viaţă cât şi pe cel de umanitate însă mi se pare că ambele categorii sociale sunt în situaţia unui alcoolic care ştie că alcoolul nu e bun şi că nu o mai poate duce mult astfel însă amână de pe o zi pe alta decizia pe care trebuie să o ia şi care este inevitabilă.
Aceşti oameni vicioşi trebuie să fie ajutaţi să lase viciul deoparte şi trebuie ajutaţi de către persoanele sobre. De aceea mă tot gândesc cum să fac să le dau o mână de ajutor cât mai consistentă posibil. Cred că toţi ar trebui să ne gândim la asta.