Educaţia religioasă încetineşte dezvoltarea intelectuală

    Să nu furi. Să nu ucizi. Astfel de lucruri sunt repetate credincioşilor de către popi sau de către alţi credincioşi ca şi cum ar reprezenta vreo cărămidă de bază a edificiului filozofiei morale. Nu reprezintă nici măcar un fir de praf, ce să mai vorbim despre cărămizi...

   Justificarea dată acestor norme morale este ori supunerea faţă de autoritatea divină ori frica de chinurile Iadului, însă principala problemă cu aceste justificări este că sunt false, dat fiind că nu există nici un dumnezeu, iar iadul nici pe-atâta. Şi atunci când un om este îndreptat să accepte justificări false pentru nişte afirmaţii corecte acel om este împiedicat să cunoască nişte adevăruri.

    Ce s-ar întâmpla dacă la şcoală am învăţa că un corp scufundat într-un lichid este împins de jos in sus de către un om invizibil, cu o forţă egală cu greutatea volumului de apă dezlocuit? Ar fi justificarea unui fapt adevărat printr-o ipoteză falsă. Şi această falsă justificare ne va opri de la a afla care este adevăratul autor al forţei lui Arhimede, presiunea în fluide, ne va opri de la cunoaşterea eventualelor adevăruri despre sursa acestei presiuni a fluidelor şi toate celalate cunoştinţe care decurg din acestea.

   Ce s-ar întâmpla dacă s-ar învăţa că unii oameni sunt săraci din cauză că s-au născut proşti sau din cauză că aşa vrea Dumnezeu? Că există oameni săraci, este clar, e un fapt, însă a da justificări false pentru sărăcie ne împiedică să cunoaştem adevăratele cauze ale sărăciei şi deci ne împiedică să le afectăm sau să le eliminăm.

    Cei care promovează educaţia de tip religios susţin că aceasta instaurează valori morale în individ. Lăsând la o parte faptul că valorile promovate de religie sunt destul de des anacronice şi că unele sunt de-a dreptul imorale, modul prin care acestea sunt instaurate este foarte dăunător. Cel care acceptă că nu trebuie să fure deoarece va fi pedepsit de Dumnezeu este automat oprit să se întrebe ce anume e în neregulă cu furtul. Căci dacă s-ar întreba ce-i în neregulă cu furtul atunci ar putea să facă cel puţin o comparaţie între o societate în care oricine fură de la oricine şi între una în care nimeni nu fură de la nimeni. Ar putea să afle în decursul acestei investigaţii nişte informaţii despre modul în care funcţionează societatea, despre nevoile oamenilor şi psihologia după care acţionează aceştia, şi ar ajunge mai devreme sau mai târziu la concluzia că există motive mult mai întemeiate pentru a nu fura, decât frica de o fiinţă imaginară.Va afla atunci de ce toţi am căzut de acord că ne este avantajos să nu ne furăm unii pe alţii, ba am mai şi organizat forţe de poliţie care să le facă probleme celor care nu înţeleg de această regulă.

    Educaţia religioasă contează în cadrul educaţiei morale ca dezinformare şi inducere în eroare a copiilor. Educaţia religioasă nu creează oameni care sunt ignoranţi în ceea ce priveşte etica, ci oameni care sunt ignoranţi dar se cred informaţi, ceea ce este mult mai grav. Mecanismele intelectuale care trebuie să ajute populaţia să ia decizii morale, să cântărească fiecare situaţie nouă din viaţă şi să estimeze ce este de făcut şi ce nu, sunt împiedicate să se dezvolte de simplitatea apelurilor la autoritatea divină, în fapt apeluri la autoritatea bisericească. Educaţia morală dată de biserică nu este decât o altă formă de aservire psihică pe care o practică biserica faţă de oameni.

    Să nu ne aşteptăm ca o instituţie ce e fundamentată pe minciună şi care trăieşte din minciună să viseze frumos într-o noapte şi să se apuce să propovăduiască lucruri adevărate. Aşa ceva nu se va întâmpla. Şi atât timp cât oamenii vor accepta minciunile bisericeşti fără să răspundă, popii vor continua să împrăştie ideea că bine este ceea ce le face popilor bine iar rău este ceea ce le face popilor rău.

Crimele ateismului

    În mai toate dezbaterile dintre atei şi creştini apare şi reapare cu o perseverenţă uluitoare tema crimelor comise de atei. Atât de prezentă este această temă în retorica creştinilor încât ar trebui inclusă cu drepturi depline în rândul celorlalte mituri şi poveşti religioase, laolaltă cu concepţia imaculată, mersul pe apă, şarpele vorbitor, învierea morţilor sau toleranţa creştină.

    Ni se aduce aminte de Stalin, Hitler şi Mao de parcă aceşti indivizi ar fi Sfânta Treime a ateismului. Nu numai că Hitler nu s-a declarat vreodată ateu dar pe deasupra a şi susţinut creştinismul în timpul regimului nazist. La fel a procedat şi Stalin în imperiul său atunci când a considerat că este util să se folosească de propaganda religioasă şi de cea naţionalistă pentru a-i trimite pe ruşi la război.

    Apoi, după câte ştiu eu, Stalin cu Hitler şi cu Mao n-au omorât prea mulţi. Aceştia au ordonat moartea sau deportarea unor oameni sau au dictat politici sociale şi economice care au generat moartea unor oameni. Dacă eu vă poruncesc acum să scoateţi topoarele şi să vă crăpaţi capetele iar voi chiar executaţi ordinul meu nu eu sunt responsabil pentru eventualii decedaţi. Voi sunteţi. Voi, împreună cu anumite ideologii care învaţă oamenii să fie obedienţi, adică să facă abstracţie de resbonsabilităţile pe care le au faţă de semenii lor şi să execute necondiţionat dictatele autorităţilor. Ateismul nu este una dintre aceste ideologii. Creştinismul da. Tot astfel, nu Hitler, Nu Mao şi nu Stalin sunt responsabili pentru milioanele de morţi care le sunt imputate. Nu Hitler, nu Mao şi nu Stalin s-au dus prin casele oamenilor să-i ridice, să le pună pistolul la cap si să-i împuşte sau să-i colecteze prin lagăre de concentrare şi să-i gazeze. De aceste treburi s-au ocupat nişte oameni care după cum arată statisticile din acea perioadă în ceea ce priveşte religia, erau credincioşi, nu atei. Ateismul pe scară largă este un fenomen mult mai mai recent decât data la care au avut loc aceste atrocităţi.
    Deci crimele imputate ateismului sunt tot ale credincioşilor în cea mai pare parte. Totuşi, teza din spatele acestor critici pe care le aduc credincioşii ar fi aceea că adoptarea ateismului îi predispune pe oameni la infracţiuni sociale şi la comiterea de atrocităţi împotriva semenilor tocmai din cauza lipsei moralei de tip religios.

    În primul rând această ipoteză este fundamental falsă din cauză că este o construcţie ilogică. Eu ca ateu pot adopta absolut orice regulă morală a unei religii fără să consider că religia respectivă e adevărată. Chiar dacă nu cred în dumnezeu sunt de acord că în principiu este bine să existe un drept la proprietate şi să fie respectat, adică să nu ne furăm unii pe alţii. Am motive pentru care pot adopta câteva din regulile de morală încorporate de către religii şi aceste motive nu sunt teologice ci doar logice.

   Pe de altă parte această ipoteză poate fi testată. Am putea să consultăm statisticile cu atei şi credincioşi ca să vedem câţi dintre atei au comis infracţiuni şi crime şi câţi dintre credincioşi au făcut-o. Deja astfel de statistici s-au efectuat şi situaţia pentru credincioşii în Dumnezeu nu e roză, nici măcar portocalie ci mai degrabă violet înspre negru. Însă un astfel de test nu ar fi corect, şi nu ar fi corect din mai multe motive. De exemplu tot din statistici avem faptul că ateii provin din medii cu un grad sporit de securitate socială, din familii cu un nivel cultural ridicat şi deci din medii care predispun mai puţin la acţiuni antisociale. De aceea prin statistici întotdeauna credincioşii ies mai criminali şi mai hoţi decât ateii.

    Ca să testăm ipoteza într-un mod corect trebuie să eliminăm toate celelalte variabile în afară de credinţa religioasă şi să vedem cât de predispus la infracţiuni este un ateu, în comparaţie cu un credincios care să aibă aceeaşi stare economică, acelaşi nivel cultural şi aceeaşi dispoziţie emoţională. Probabil că diferenţele în acest sens sunt mai degrabă nesemnificative.  

    Însă revenind la cei care spun că ateismul reprezintă o caracteristică ce poate îndrepta pe un om să fie antisocial, aceasta este o tehnică meschină de propagandă mincinoasă şi ea spune mai multe despre cei care o folosesc decât spune despre cei pe care îi are ca obiect. În timp, lumea o să constate acest lucru, o să realizeze că este o minciună neruşinată şi o să extragă concluzii despre onestitatea acelor indivizi care tot repetă această minciună.