Pagini

joi, 6 august 2015

Adevărul este viaţă

   Uitîndu-ne în treacăt la formele de viaţă, noi vom observa că acestea sînt nişte structuri chimice complexe, care reacţionează constant cu alte substanţe şi stări fizice din mediul înconjurător, încît după caz, ele îşi pot menţine structura, se pot replica sau se pot distruge. Viaţa reprezintă totodată şi o altă stare de agregare a materiei, un material aflat undeva între fluid şi solid. De exemplu, o şopîrlă este o astfel de colecţie de molecule complexe care dacă este scoasă din mediul în care trăieşte ea, dacă este scoasă din junglă şi transportată în vid, se va dezintegra automat. Daca ea intră în reacţie constantă cu substanţele din care-s facute insectele, în cadrul acelei reacţii care se numeste digestie, şi dacă intră în reacţie cu oxigenul din aer în cadrul reacţiei care se numeşte respiraţie, şopîrla noastră îşi va menţine structura chimică într-un echilibru aproximativ stabil, adică ea va supravieţui. Anumite temperaturi prea ridicate sau prea joase, anumiţi factori mecanici pot colapsa structura chimică a şopîrlei, o pot omorî, o vor strivi, la fel şi alte forme de viaţă pentru care şopîrla constituie substanţă nutritivă.    
    Astfel că şopîrla poate trăi şi se poate reproduce, adică poate să-şi menţină structura chimică, doar dacă identifică corect şi reacţionează cu substanţele chimice şi stările fizice care îi menţin structura, şi doar dacă evită substanţele şi stările fizice care îi distrug structura. Sopîrla trăieşte doar dacă identifică corect hrana şi partenerii pentru reproducere, şi moare dacă nu identifică corect prădatorii ei şi temperaturile sau mediile periculoase. Numim aceste categorii de substanţe chimice şi stări fizice - oportunităţi şi respectiv pericole. Oportunităţile sînt temperatura potrivită, hrana, aerul şi reproducerea, iar pericolelele sînt prădatorii, temperaturile extreme, gazele toxice şi factorii mecanici adverşi. Mai mult sau mai puţin, viaţa de pe planetă în întregime respectă regulile care determină şi existenţa unei minuscule şopîrle. 


    Toata viaţa organismului reprezinta un slalom pe care creatura îl face printre oportunităţi şi pericole, ea încercînd să intre în reacţie cu oportunităţile şi să evite intrarea în reacţie cu pericolele, într-un dans nebun al reacţiilor chimice şi al interacţiunilor fizice. Şi în cadrul acestui dans nebun al supravieţuirii, este esenţial ca organismul să identifice corect atît oportunităţile cît şi pericolele. 
    Pentru această activitate de bază, viaţa a dezvoltat organe de simţ care creează o reprezentare a mediului exterior organismului, prin acumularea de informaţii din afară. Organele de simţ nu sînt decît porţi specializate prin care părţi infime din mediul exterior sînt incluse înăuntrul organismului, iar informaţia din ele este stocată şi interpretată. De exemplu, simţul gustului este un simţ rudimentar, probabil evoluat din simţul tactil; el funcţionează prin interpretarea mesajului chimic al unei părţi din mediul exterior care ajunge înăuntrul organismului; acest simţ este insuficient adeseori în ceea ce priveşte reprezentarea mediului în oportunităţi şi pericole, deoarece adeseori, atît oportunităţile cît şi pericolele sînt reprezentate de alte vieţuitoare, alte vieţuitoare din care este foarte dificilă extragerea unei mostre pentru gustat.
   Un simţ ceva mai elevat pe scara evoluţiei este simţul olfactiv, cel care funcţionează la fel ca gustul doar că se foloseşte de faptul că atît obiectele cît şi vieţuitoarele deţin o adevărata "aură olfactivă" iar moleculele lor sînt împrastiate mult mai departe decît ne apare nouă la o analiză vizuală obişnuită şi mult mai departe decît conturul lor care ne parvine vizual. Aceste molecule sînt stocate şi interpretate aproximativ  după aceeaşi reţetă după care funcţionează şi simţul gustului. Simţuri mai puternice sînt auzul şi văzul şi acestea bat pînă la distante de zeci de kilometri, detectînd pericolele şi oportunităţile după modul în care se reflectă lumina pe suprafaţa lor şi respectiv după vibraţiile pe care acestea le emit. Reptilele şi liliecii deţin simţuri mai neobişnuite, avînd respectiv mijloace specializate de detecţie a căldurii şi de vedere prin ultrasunete. 
   Toate aceste simţuri laolaltă vin şi creează o reprezentare a realităţii exterioare, care deşi nu este tocmai perfectă, ea dă de veste vieţuitoarei despre pericolele şi oportunităţile aflate împrejur. Cu cît imaginea mai precisă cu atît şansele de supravieţuire mai mari; cu cît imaginea mai distorsionată şi mai falsă, cu atît şansele de supravieţuire mai mici. Astfel, dacă sistemele de detecţie şi reprezentare ale realităţii funcţioneaza nesatisfăcător şi oportunităţile nu sînt descoperite, o moarte lentă este cea mai probabilă, iar atunci cînd pericolele nu sînt descoperite, o moarte rapidă este garantată. Un animal care vede o imagine falsă este un animal orb, unul care aude un sunet fals este un animal surd şi un om care crede o minciună este handicapat într-un mod grav.
   Gradul în care realitatea coincide cu reprezentarea devine astfel esenţial pentru supravieţuire şi teoria spune că de aceea a şi evoluat această reprezentare sofisticată a realităţii la cele mai multe dintre animale, deoarece ea este necesară supravieţuirii şi potenţează viaţa. Exista totuşi vieţuitoare care au alte metode de adaptare, care folosesc reprezentări rudimentare ale exteriorului dar care suplinesc prin număr, aşa cum sînt bacteriile sau plantele, dar şi la acestea trebuie să existe o reprezentare primitivă a mediului exterior, o amprentă a sa, şi aceasta amprenta rămîne esenţială. O plantă trebuie să detecteze corect lumina şi pămîntul căci frunzele crescute în întuneric şi rădăcinile crescute în aer nu o vor ajuta sa trăiască.
    Capacitatea de-a reprezenta corect realitatea a atins apogeul la specia umană, şi acea reprezentare a realităţii de cea mai înaltă calitate se numeşte în limbajul nostru adevăr. Calitatea cea mai proastă a unei reprezentări a realităţii se numeşte minciună sau decepţie. Minciuna este reprezentarea unei oportunităţi ca un pericol sau a unui pericol ca o oportunitate. Noi reprezentam realitatea într-un mod mult mai sofisticat decît o face o simplă poză sau experienţa unui miros sau a unui sunet, o facem prin multe formule, cifre şi litere, adeseori baze întregi de date.  
   Unii se gîndesc la om ca la o creatură cumva ieşită din tiparele şi decorul obişnuit al regnului animal şi al celui vegetal, însă civilizaţia noastră pe cît de sofisticată este, pe atît de precis respectă dictatele ancestrale ale vieţii. Toate telescoapele, microscoapele şi antenele noastre, toate detectoarele întregului spectru electromagnetic, seismografele, submarinele şi aceleratoarele de particule, toate ştiinţele cercetării trecutului şi ale viitorului, fizica, astronomia, chimia, istoria şi arheologia, nu sînt decît instrumente specializate de simţ, cu care noi mirosim, vedem, auzim şi interpretăm trecutul şi viitorul, vedem imaginea realităţii la distanţe de miliarde de ani lumină şi imaginea realităţii infinit de mici, şi facem asta pentru a detecta pericolele şi oportunităţile. Aceasta este funcţia vieţii, aceasta este structura şi manifestarea ei, viaţa este o perpetuare a propriei sale existenţe.
    Se întîmplă că avem în acest moment o imagine foarte precisă a realităţii, cunoaştem care-s cele mai mari pericole şi care-s cele mai mari oportunităţi pentru noi la momentul actual. Ei bine, chiar noi sintem, chiar noi înşine reprezentăm cel mai mare pericol şi cea mai mare oportunitate. Cea mai mare oportunitate şi cel mai mare pericol nu se află în spaţiul stelar, nici în miezul planetei sau în străfundurile microcosmosului ci se află în noi, noi sintem cel mai mare potenţial de creaţie si de distrugere. Noi sîntem cel mai mare pericol atunci cînd trăim în minciună şi sîntem cea mai mare oportunitate cînd trăim în adevăr. 
     Şi adevărul este ca foarte mulţi oameni trăiesc în minciuna, cei mai mulţi dintre ei înfricoşaţi de false pericole şi urmărind false oportunităţi - aceasta este reţeta pentru autodistrugere. Decepţionaţi sînt aceia care cred că vor trăi o viaţă bună minţindu-se pe ei însişi şi la fel de decepţionaţi sînt aceia care cred că vor trai o viaţă bună minţind pe alţii. Ca oameni decepţionaţi ei toţi îşi reduc considerabil şansele de supravieţuire, dupa grandoarea minciunii pe care o spun sau pe care o trăiesc.
   Iar cei care vor sa trăiască în lumină şi nu în întuneric, sînt convocaţi şi invocaţi să procedeze cu fervoare la distrugerea minciunii, să o stîrpească de la radacină. În timp ce este foarte dificil să descoperim care sînt cele mai importante adevăruri şi cum ar putea fi acelea exprimate, este mult mai uşor să vedem care sînt minciunile cele mai mari şi mai gogonate, cele care au cea mai mare întindere, cea mai mare putere şi cel mai mare potenţial de daune. Acestea nu sînt lucruri care ţin de individualitatea unor persoane ci sînt minciuni colective, susţinute de societăţi întregi. Dacă vom extermina pe toţi mincinoşii chiar în momentul de faţă, probabil că n-ar mai rămîne nimeni în picioare şi problema tot nu va fi rezolvată. Lupta nu este impotriva oamenilor ci a ideologiilor şi informaţiilor false care îi manipulează. Să le luam în primire, să le lovim fără încetare, sa nu le lăsăm sa respire; distrugînd minciuna şi punînd adevărul în locul ei, vom crea şi vom susţine viaţa.