Pagini

marți, 17 februarie 2015

Adevărul despre războiul din Ucraina

   Am avut zilele trecute o foarte scurtă discuţie cu nişte colegi, şi am înteles că ei prin aceste zile se simţeau ameninţaţi de ruşi, ameninţaţi de o eventuală invazie rusească. Este chiar foarte normal să se simtă astfel, avînd în vedere informaţiile care sînt servite poporului român de către mass media şi de către angajaţii guvernului României. Vestea cea mai bună este că aceste informaţii nu trebuie luate în serios, deoarece guvernul sigur nu este vreo sursa de încredere, iar cu atît mai puţin mass media, care spune minciuni în aceeaşi direcţie cu guvernul doar că mai mult sau mai puţin înflorite. Orice om se poate întreba dacă există vreun motiv pentru care nu trebuie să aibă încredere în spusele iubiţilor conducători şi răspunsul va fi inevitabil afirmativ. Eu aici am să arăt cum cei pe care i-am numit mai sus sînt nişte mari cavaleri ai neadevarului şi ai dezinformarii şi cum nimeni nu trebuie să se sperie de vreo invazie a ruşilor.  Pentru aceasta trebuie să vorbim puţin despre adevăr.
   Este clar că există la ora actuală tensiuni puternice între ţările NATO / UE pe deoparte şi Rusia în cealaltă; Rusia se află sancţionată în mod repetat politic şi economic de către partea opusă, iar preţul petrolului a fost scăzut intenţionat pentru a a sabota economia ruşilor, a cărei profituri derivă într-o măsură consistentă din vînzările de resurse naturale. Şi moneda rusească şi economia lor sunt suferinde din această cauză, dar aici trebuie menţionat că în ceea ce priveşte raporturile economice dintre Rusia şi UE, embargoul este parţial, şi vine doar dinspre Europa înspre ruşi şi nu invers; în continuare europenii beneficiază de gazul şi petrolul rusesc, care acoperă undeva între o treime şi un sfert din consumul Uniunii, ceea ce reprezintă o cantitate imensă, funcţionarea mai multor ţări europene fiind absolut dependentă de resursele ruseşti.
   În ceea ce priveşte Ucraina, situaţia este la fel de gravă deoarece sînt omorîţi oameni în estul ţării, în auto-proclamatele republici Donetsk şi Lugansk (aka Donbass sau Novorossia), cîţiva dintre miliţiile acestor republici, foarte mulţi civili, şi în cealaltă parte foarte mulţi soldaţi ucrainieni. Aproape un milion de ucrainieni au fugit din Ucraina în Rusia iar alte cîteva sute de mii s-au refugiat prin alte părţi ale Ucrainei. Este evident că-i vorba de un conflict serios, şi în ceea ce priveşte un astfel de conflict ne-am face nouă înşine un mare serviciu, cît şi ne-am îndeplini datoria de-a cunoaşte adevărul, dacă am lua în considerare punctele de vederele ale ambelor părţi implicate şi nu doar punctul de vedere al uneia dintre părţi, acela care ne este prezentat nouă prin mijloacele clasice de (dez)informare.
   N-am să mă obosesc să prezint ceea ce se prezintă în presa noastră şi nici poziţiile celor care conduc România deoarece o fac alţii cu vîrf şi îndesat, alţii care sînt mult mai numeroşi decît mine şi au o putere de dispersie a informaţiei net superioară. Pe scurt totuşi, istoria care ne este servită sună cam aşa:
"cetăţenii ucrainieni sătui de corupţie, de sărăcie şi de dictatura oligarhilor s-au ridicat să demonstreze împotriva guvernului şi preşedintelui dictator de atunci, numit Yanukovici, ei manifestîndu-şi paşnic dorinţa de-a se integra în viitor în structurile UE si NATO, şi de-a ieşi din sfera de influenţă a Rusiei. Odată ce preşedintele a fugit şi guvernul a căzut, în Ucraina instalîndu-se un regim democratic, ruşii au ocupat peninsula Crimeea din sudul ţării, în timp ce au început să sponsorizeze cu arme şi trupe, grupări de terorişti în Donbass, care terorizeaza populaţia din acele regiuni astfel încît ea să nu subscrie la direcţia pro-europeană a restului Ucrainei. De atunci şi pînă acum s-au dus lupte grele cu aceşti terorişti susţinuţi de Rusia, care au înfrînt armata ucraineană de cîteva ori."
   Ei bine, eu am să arăt de ce această teorie despre desfăşurarea lucrurilor în Ucraina este eufemistic spus, o interpretare foarte distorsionată a adevărului, dar mai pe şleau spus, o minciună abjectă. O metodă clasică de dezinformare, care este folosită şi în acest caz, este prezentarea de adevăruri trunchiate.
   Iată cum se procedează: nişte oameni rău intenţionaţi se duc cu o cameră de filmat în bîrlogul unui urs şi încep să facă tot felul de exhibiţii pe lîngă el. Unul îl trage pe urs de urechi, altul îi bagă o lanternă prin ochi, ei fac concursuri de tras băşini pe lîngă nasul ursului, ştiind că ursul are un miros foarte sensibil şi nu-i prea place acest lucru; se strîmbă la el şi îi bagă beţigaşe între gheare ca să se distreze pe seama lui. Ursul este mult prea mare şi prea impozant ca sa se pună la mintea acestor păduchi umani aşa că stă placid şi suportă toate aceste mici iritaţii. Pînă pe la o vreme cînd unuia îi dă prin minte ideea genială de-a-l călca pe urs pe testicule, atunci cînd ursul decide că oamenii sînt mult prea nesimţiţi, aşa că dă un urlet care le îngheaţă sîngele în vene, se ridică şi cu o labă îi proiectează pe toţi afară din bîrlog. Oamenii noştri iau înregistrarea întîmplării, taie partea cu exhibiţiile şi păstrează ultima parte, aceea cu ursul nervos, pe care o difuzează în toată media ţipînd în toate parţile: săriţi! săriţi! ursul ne atacă! vine peste noi!! !
   Exact aşa procedeaza în cazul Rusiei media occidentală, prezentînd aproape nici una dintre exhibiţiile acelor oameni rău intenţionaţi, ci doar exagerînd reacţiile Rusiei la aceste exhibiţii, pe lîngă mai multe alte dezinformari şi minciuni, care de care mai mîrşave şi mai sofisticate.
  Nu se vorbeşte de exemplu despre faptul că mult înainte ca protestele "pro-europene" să înceapă, existau informaţii despre pregătirea unei lovituri de stat în Ucraina, comandată din interiorul ambasadei S.U.A. la Kiev, de către ambasadorul american, prin intermediul unor ONG-uri care-i învăţau pe oameni cum să folosească mediile de informare şi să producă o revoltă populară. Nici despre faptul că în timpul demonstraţiei, au fost angajaţi lunetişti de către partida pro-europeană, mai corect anti-rusească, care să tragă şi să ucidă oameni şi dintre jandarmerie şi dintre protestatari astfel încît să-i întărîte pe unii împotriva altora (poate-şi aminteşte cineva de teroriştii din '89).
  S-a vorbit foarte puţin despre convorbirea interceptată (de catre serviciile secrete ale Rusiei) în care înalţi oficiali americani stabileau cine să facă şi cine să nu facă parte din guvernul ucrainean, şi în care Victoria (fuck the EU) Nuland exprimă într-un stil neinterpretabil poziţia S.U.A. faţă de europeni şi statele europene; aici mass media s-a dat de ceasul morţii să o scalde pe toate părţile şi să ne explice cum acea convorbire nu este ceea ce este, adică înregistrarea executării unei lovituri de stat, ci este cu totul şi cu totul altceva. Pun pariu că prin aceste părţi ale lumii nu se ştie că actualul preşedinte al Ucrainei, Petro Poroshenko, este un mai vechi informator şi agent al guvernului S.U.A., probabil din cauza că nici autorităţile române şi nici presa nu consideră acest amănunt ca demn de amintit.
   Tot la fel de nedemn de amintit este faptul că oamenii din Donbass, care nu acceptă regimul actual din Kiev, sunt etnici ruşi, sînt chiar mai ruşi decît sunt români românii din Bucovina ucraineană, sînt ruşi sadea, şi ei au spus că nu vor face parte dintr-o alianţă militară antirusească precum N.A.T.O., decît morţi. Pentru aceasta ei sînt numiţi terorişti, deşi este o specie ciudată de terorişti, aceea care procedeaza să facă referendumuri şi este tot timpul dispusă să discute şi să facă tratative pentru încetarea ostilităţilor, mai ales ca a înfrînt armata ucraineana de fiecare dată. Referendumurile lor, în care ei vor să se separe de Ucraina din motive destul de întemeiate, nu sînt susţinute de către polul geopolitic antirusesc, acelaşi care a bombardat şi a dezintegrat statul iugoslav tocmai pentru că nu accepta separarea regiunii Kosovo. Dacă aceşti oameni (S.U.A., N.A.T.O.) ar fi consistenţi în comportament, ei ar trebui să bombardeze guvernul ucrainean pe care chiar ei l-au montat şi pe care chiar ei îl susţin, ca să-i lase astfel pe ruşi să se separe aşa cum doresc. În loc de asta, nu mai ştiu cum să-i îndrepte pe ucrainieni să se ducă şi să bombardeze locuinţele, parcurile, spitalele şi gradiniţele din Donetsk.
   Nici prea mult nu se vorbeste pe la noi despre faptul ca actualul regim din Kiev este susţinut de şi este asociat cu ... naziştii. Mii de nazişti au fost principala forţă care a detronat regimul vechiului preşedinte Yanukovici şi totodată cei mai organizaţi şi mai violenţi dintre demonstranţii din Kiev; cîţiva dintre liderii nazişti au primit înalte funcţii în guvernul pro-european, care a venit să aducă democraţia şi drepturile omului în Ucraina.
   Democraţie au zis că aduc, democraţie au adus: ţara este devastată; a pierdut atît Crimeea, Donbass-ul, cît şi relaţiile bune cu Rusia; banii care vin cu ţîrîita dinspre SUA şi UE, sînt folosiţi pentru a înarma tineri ucraineini, pentru a-i trimite la moarte sigură în Donbass şi nu pentru a reconstrui economia aproape falimentară; corupţia şi dictatura oligarhilor este mai puternică decît niciodată, iar ţara este angajată într-un război civil în care armata omoară cetăţenii pe care ar trebui să-i apere.
   Aşa arată democraţia americană exportată la graniţa Rusiei, şi nu trebuie să mire pe nimeni, deoarece de export de democraţie americană au suferit şi încă suferă Siria, şi Libia, şi Irakul şi Egiptul, şi multe alte ţări doar în perioada recentă, astfel că acum nu mai putem decît să vorbim despre locul unde a existat odată statul numit Irak, loc pe care prospera acum moartea, disperarea şi deznădejdea - cele trei adevărate feţe ale democraţiei americane.    
   Dar să ne întoarcem să vorbim despre lucrurile despre care mulţi nu vor să se vorbească, să ne întoarcem în Ucraina,  unde armata ucraineană utilizează bombe cu rază mare de dispersie împotriva populaţiei civile, probabil din exces de democraţie americană. Poate îşi aminteşte cineva de prăbuşirea unui avion, numit MH17, tragedie în urma căreia Rusia a fost acuzată de doborîrea lui şi în urma căreia a primit o nouă rundă de sancţiuni din partea UE si S.U.A. Ei bine, în legatură cu aceasta, s-a semnat un document între cei care fac investigaţia astfel încît Ucraina să se poată opune fără nici un fel de explicaţie publicării oricăror fel de informaţii rezultate în urma investigaţiei. Nici pînă în ziua de astăzi  guvernul ucrainean nu a binevoit să predea înregistrările turnurilor de control, adică ce au discutat operatorii ucrainieni cu piloţii avionului de pasageri atacat şi doborît din aer. Cred că ne putem da seama singuri de ce şi cine anume a doborît acel avion.
   Despre atrocităţile şi actele de o violenţă extremă şi primitivă comise în Ucraina de către forţele aflate acum la putere, nu putem să vorbim fără să amintim de masacrul de la Odessa, în care cîteva zeci de demonstranţi proruşi au fost ucişi şi apoi arşi în uralele mulţimii de susţinători nazişti ai democraţiei vestice. Ei bine, acestea sunt doar cîteva din găurile care pot fi observate în teoriile fantasmagorice pe care autorităţile române şi presa care-i deserveşte ni le prezintă pe post de adevăr; dacă crede cineva că sînt doar invenţii ale mele, este bine de ştiut că prin alte ţări există şi politicieni responsabili care spun adevărul, nu cum se întîmplă în ţara noastră, de spun toţi în cor aceeaşi minciună:

  

   Acum, în legatură cu posibila invazie rusească despre care unii vorbesc - este o aberaţie cruntă pentru oricine cunoaşte puţină politică internaţională. O simplă privire pe o hartă a bazelor militare de pe planetă va arata cine este agresorul. Mai mult studiu al istoriei poate revela celui care studiază, modul în care S.U.A. a profitat de fiecare dată cînd a fost război în Europa, şi cum ar mai profita acum dacă ar fi un război în Europa, eventual unul în care Rusia să fie atacată de către ţările europene; asta i-ar face pe guvernanţii americanilor să se lingă pe degete. Dupa căderea zidului Berlinului, în ciuda faptului că Rusiei i se promisese că nu vor fi cooptate în N.A.T.O. fostele ţări din blocul comunist, este exact ceea ce s-a întîmplat. Pînă şi noi sîntem în NATO şi avem un scut antirusesc deşi ruşii n-au manifestat nici un fel de interes în ceea ce ne priveşte, iar cînd au manifestat, nu era vorba despre război ci despre altceva. Nici vorbă ca Rusia să fi invadat Crimeea sau Ucraina, Rusia se apără la porţile ei de fasciştii din N.A.T.O. iar noi facem parte din aceasta organizaţie criminală şi fascistă.
   După cum văd eu lucrurile, este necesar ca fiecare om de pe planeta asta care vrea să se considere un om responsabil, să îşi afişeze în mod făţiş dezgustul faţă de politica primitivă şi agresivă a S.U.A., pînă cînd politicienii şi lacheii care mint cu neruşinare în numele lor să se afle în situaţia de-a predica unor pereţi. De aceea invit ocazional pe unii şi alţii să constate că oamenii din Ucraina plătesc chiar acum acum preţul dezinformării lor, plătesc preţul pentru a crede ceea ce nu-i adevărat, şi oricine crede ceea ce nu-i adevărat, va plăti un preţ foarte greu, mai devreme sau mai tîrziu.

luni, 9 februarie 2015

Privind critic promovarea scepticismului

   În comunităţile ateiste există această iniţiativă a promovării scepticismului, lucru care este lăudabil, însă pe la o vreme ar trebui să ne întrebăm totuşi, de ce treaba nu merge tocmai unsă. În cadrul acestei promovări, se prezintă şi se reprezintă principiile gîndirii corecte, necesitatea verificării surselor de informare, a investigării punctelor slabe ale anumitor ipoteze, noţiuni de epistemologie primară şi chiar avansată, erorile de logică, şi alte astfel de instrumente.
   Clar este că cele de mai sus trebuie să existe pe undeva, eventual la vedere, astfel încît lumea să le cunoască. Dar şi mai clar îmi este că în general lumea le cunoaşte şi că toţi oamenii sunt grosier spus, la fel de sceptici; diferenţele sunt mai degrabă nesemnificative. Problema este că scepticismul lor este aplicat preferenţial; faţă de ideile care le apar respingătoare sau ameninţătoare, oamenii manifestă un spirit critic atît de exacerbat încît să le dai să mănînce dovezi pe pîine şi ei tot nu te cred, pe cînd dacă ideile le apar apetisante, uită instantaneu de scepticism cu dexteritatea unui copil de 4 ani.
   Astfel, dacă vine vorba de anumiţi credincioşi creştini, toate dovezile pentru evoluţie nu fac nici cît o ceapă degerată; ei sunt atît de sceptici în acest aspect încît l-ar şoca chiar şi pe Toma Necredinciosul. Ai putea să-i duci la toate muzeele cu fosile şi să-i plimbi prin ele pînă cînd li se rup 600 de perechi de încălţari, şi după aceea cel mai probabil este că au să te întrebe de ce nu există forme intermediare (pe care tocmai le-au văzut pînă la refuz). Pe de altă parte, dacă este vorba de viaţa după moarte, sunt de ajuns nişte poveşti populare despre personaje fictive care au înviat din morţi şi teza asta devine la fel de credibilă ca matematica de clasa I.
   Aş vrea să spun că în partea cealaltă, la ateişti, e cu totul şi cu totul altfel, dar nu pot. De exemplu, printre atei, există adepţii unei ideologii numită libertarianism, şi cînd vine vorba de libertarianism, pe apa sîmbetei se duce şi cunoaşterea erorilor de logică, şi filozofia tot la dracu-n praznic ajunge, iar credinţa fără dovezi prosperă la fel de tare ca-n biserică. Pentru cine nu ştie, libertarianismul este credinţa că dacă vom privatiza totul, atunci vom avea raiul pe pămînt. În adevăr, nu există nici un rai, există doar iad, iad în care vom ajunge cu siguranţă imediat ce vom privatiza totul. Să începem cu pădurile şi vom vedea imediat drumul către iad construit cu propriile noastre mîini. Dar aceste lucruri nu contează, deoarece pentru o persoană cu salariu consistent, eventual antreprenor, ideea că nu mai trebuie sa platească taxe, deci să i se dubleze aproape salariul, este prea apetisantă ca să se mai gandească la ea într-un mod critic.
   Este foarte uşor să manifeşti scepticism faţă de tot felul de tratamente ezoterice atunci cînd nu esti bolnav şi nici nu ai epuizat tratamentele verificate stiinţific, însă pentru oamenii care sînt în disperare, disperarea dictează, nu altceva. Tot astfel, persoanele din medii defavorizate, care resimt inechitatea din societate cel mai puternic şi în cel mai negativ mod, se vor agăţa de ideea de dumnezeu mult mai degrabă decît s-ar agăţa vreunul ca mine, căruia nu-i foloseşte la nimic o astfel de ipoteză bizară. 
   Acestea fiind spuse, va trebui să recunoaştem mai devreme sau mai tîrziu, că în materie de scepticism, emoţiile fac diferenţa, mai degrabă decît scepticismul însuşi. O soluţie provizorie, dar rapidă şi eficientă împotrivă spălarii pe creieri de orice fel, este să-ţi lărgeşti cercul de prieteni, şi să-l faci cît mai colorat cu putinţă, cu toate culorile politice, religioase şi filozofice, căci daca tu ai prieteni numai creştini sau ai prieteni numai libertarieni, atunci te învîrţi într-un cerc închis şi laşi realitatea pe dinafara lui.
   Pe termen lung însă, dacă se vrea promovarea scepticismului, pe lîngă metodologia clasică (pe care am zis ca toţi o cunoaştem şi dovedim asta de fiecare dată cînd nu ne convine o anumită idee) mai trebuie cel puţin să prezentăm şi niscai procedee de disciplinare a emoţiilor, acceptînd în acelaşi timp ca nici acestea nu vor fi suficiente. Altminteri ne vom lovi de aceeaşi eternă situaţie, cea în care toate dovezile şi cea mai tare logică se lovesc de un cap de beton, protejat perfect de frici, suferinţe şi dorinţe, care sunt prea puternice pentru umila şi insignifianta realitate.