Sportul este una dintre cele mai întîlnite cauze ale sedentarismului. Sedentarismul, după cum se ştie este foarte dăunător, atît sănătăţii fizice cît şi celei psihice. Se pare că oamenii se străduiesc atît de puternic să îşi nege natura animalică încît ei ajung să nege nevoia trupului de-a se mişca de ici şi pînă dincolo, împiedicînd stimularea secreţiei unor hormoni necesari pentru sănătate, cît şi irigarea cu sînge a muşchilor şi a organelor interne. Astfel că unii ajung într-o stare de încremenire care aproape că sfidează legile biologiei; ajung precum o statuie, împietriţi în faţa televizorului, uitîndu-se la sport.
În timp ce se uită la sport, oamenii devin neconştienţi de locul lor în Univers, devin neconştienţi de continua mişcare şi transformare a naturii din jurul lor, neconştienţi de realitatea şi inevitabilitatea încremenirii finale, care nu-i aceea din faţa televizorului, ci este cea din mormînt. Ei însă sînt complet şi cu desăvîrşire concentraţi pe ancestrala întrebare existenţială: pe unde o ia mingea? Se duce peste plasă, sau sub plasă, se duce printre picioare, peste bară, dedesubtul ei, intră în gaură, trece pe lîngă gaură, ori pe deasupra găurii? Trece peste linie, pe lîngă linie, sare înăuntrul terenului sau în afara terenului, intră în coş, se loveşte de panou şi apoi intră în coş, sau se loveşte de panou şi apoi ajunge la cineva care o aruncă din nou înspre coş?
Dacă cineva ar fi avut putere să recolteze toată energia psihologică folosită de specia umană pentru determinarea traiectoriei misterioase a mingii, şi să o folosească să zicem pentru a întreprinde colonizarea planetei Venus, pînă acum am fi avut o civilizaţie înforitoare pe Venus, cu oraşe venusiene în toată legea şi spaţii verzi unde copiii Luceafărului ar putea alerga după minge non stop - în realitate şi nu doar în imaginaţia lor.
Atunci cînd consumatorul de sport se uită la efortul, dedicaţia şi determinarea totală a competitorilor sportivi el îşi zice... sigur aici are loc un eveniment important, ceva care contează, ceva care trebuie să ne intereseze, alminteri oamenii nu s-ar lupta cu atîta încrîncenare pentru nimic, n-ar putea să fie atît de proşti încît să se zbată atît de tare pentru nimic. Şi într-adevăr are loc un eveniment important în timpul competiţiilor sportive televizate, un eveniment care ar trebui să ne intereseze. Este vorba de orbirea în masă a sute de milioane de oameni, a caror privire este împiedicată de nenumărate imagini ale unor mingi jucăuşe, împiedicată să privească la starea lor de sclavie, la degradarea mediului din jurul lor şi la promovarea unor ideologii toxice şi devastatoare pentru noi.
Există foarte multe programe, publicaţii, reclame şi campanii care promovează privitul la activităţile sportive, mult mai multe şi mai puternice decît programele, reclamele, publicaţiile şi campaniile care promovează practicarea activităţilor sportive. Prin urmare, un număr foarte mic de oameni practică sportul iar cei mai mulţi se uită la ei de pe un scaun sau de pe o canapea. Dacă privitul la sport ar fi în sine un sport, atunci am putea constata că este nu doar în vogă, ci că este de la distanţă cel mai popular sport, cu miliarde de practicanţi, cu performeri extraordinari şi cu recordmeni mondiali care au ajuns la nişte performanţe stupefiante, indivizi care au depăşit orice limite ale enduranţei umane, reuşind să se uite la sport în continuu timp de 40 de ore, ridicîndu-se din fotoliu doar ca să se alimenteze cu chips-uri şi Coca Cola. Chiar acuma se desfăşoară concomitent olimpiada şi campionatul mondial de privit la sport.
Numărul privitorilor la sport atestă faptul că nu este vorba în cazul lor de vreo slăbiciune de caracter sau de vreo defecţiune individuală ci este o problemă cît se poate de socială, o problemă a societăţilor noastre, nu o problemă a unui individ sau a altuia. Nu este vina oamenilor. A cunoaşte acest lucru este esenţial pentru oricine vrea să renunţe la această activitate statică şi să se angajeze în activităţi ceva mai dinamice, cum ar fi de exemplu urcatul scărilor, 3 flotări consecutive sau chiar fotbal pe terenul real, nu pe cel din propria imaginaţie.
Deşi terminologia religioasă are păcatele ei, nu pot să nu observ că în anumite contexte ea este foarte potrivită şi indicată. Astfel, dacă vrei să te laşi de sportul privirii la sport, este bine să ştii atunci cînd te uiţi la sport, că mingea îl are pe Diavol înauntrul ei. Diavolul este acolo camuflat, îndesat să încapă în minge şi croit ca să îţi ia minţile. Diavolul este sponsorizat de către elitele financiare să joace pe toate ecranele şi să posede mintea victimelor nevinovate. Nu te lăsa indus în eroare de vocile şi imaginile îmbietoare care îţi spun că trebuie neapărat să afli cine şi unde o să trimită mingea; acestea vin de la Diavol. În timp ce lupta cu Diavolul este cea mai grea luptă, victoria asupra lui este cea mai mare victorie şi singura care merită să fie cîştigată. A te lupta cu Diavolul este cel mai tare sport, cu cele mai tari senzaţii cele mai incitante concursuri, iar cine face performanţă în acest sport face performanţă în viaţă.