În loc de încheiere

 Venind vremea să pun punct acestui blog, cu care mi-am ocupat o parte din timp într-un mod plăcut şi constructiv, o să las aici un articol de încheiere. Vreau pe această cale să-mi exprim gratitudinea faţă de toţi colaboratorii blogului, cei poftiţi şi cei nepoftiţi, care au binevoit să contribuie la secţiunea de comentarii cu perspective diferite şi interesante asupra subiectelelor puse în discuţie. 

  Aceste discuţii m-au îndreptat pe mine să-mi explorez mai adînc credinţele şi necredinţele şi să evoluez pe drumul care s-a desfăşurat în faţa mea. Odată cu această evoluţie s-au modificat şi motivaţiile mele de-a scrie în acest loc, în acest format şi în acest stil, şi drept urmare o să-mi iau vacanţă eternă de la scrierea de texte aici; cel mai probabil o să optez în viitor pentru un site în limba engleză, cu o tematică puţin diferită.

   Voi lăsa aici totuşi concluziile la care am ajuns după îndelungate discuţii şi reflecţii, relativ la cîteva subiecte care au fost abordate prin aceste locuri.

   În ceea ce priveşte religia, aş zice că impactul ei asupra omenirii este perceput ca unul mult mai mare, în comparaţie cu efectul ei real, şi aici, la capitolul religie, nu aş include doar religiile mistice, precum creştinismul sau islamul, ci orice sistem ideologic care pretinde să organizeze şi să traseze linii pentru existenţa individului şi a colectivităţilor umane, precum sistemele politice, gen comunism, capitalism, liberalism ori feudalism. Eu aş spune că de la distanţă cel mai mare impact asupra vieţii oamenilor îl are tehnologia şi că religiile sînt construite mai degrabă ca o reacţie la evoluţia tehnologică, ele constituind de fapt tot o formă particulară de biotehnologie, pe care ar trebui să o numim inginerie socială. Numind-o astfel, şi realizînd că în fond asta este, te pomeneşti că vom reuşi şi recunoaştem mai bine ceea ce vrem de la aceste inginerii sociale, să eliminăm filoanele de idei iraţionale care există în ele şi să le introducem în cadrul celorlalte inginerii, laolaltă cu ingineriile aerospaţiale, ingineriile zootehnice, ingineriile miniere sau cele eoliene.

   În ceea ce priveşte subiectul mai larg al tehnologiei, am să iau pentru demontraţie un cuţit drept exemplu. Cuţitul, o formă de tehnologie foarte eficientă atît pentru tăierea zarazavaturilor şi a pîinii, cît şi pentru tăierea oamenilor, este o tehnologie tipică, ce are efecte mixte, care se întind de la acte folositoare vieţii umane, pînă la acte folositoare terminării ei. În discuţia despre tehnologie, există mai multe tabere; sînt cei care ar interzice cuţitul, sînt cei care ar minimiza efectele negative ale folosirii cuţitelor şi cei care le-ar exagera, odată cu cei care ar minimiza efectele pozitive ale folosirii cuţitelor şi ceilalţi, care le-ar exagera şi ar susţine că orice copil trebuie să aibă cuţitul lui de jucărie.

   Ceea ce susţin eu, este ca noi nu vom reuşi în veci să renunţăm la cuţit, în ciuda oricăror restricţii şi interdicţii; pur şi simplu dacă stai să te gîndeşti, cuţitul este peste tot, există pînă şi în gura noastră şi dacă cele din gura noastră sînt ceva mai ştirbe atunci sigur vom găsi nişte animale care sînt dotate cu nişte cuţite mai ascuţite. Acţiunea de-a tăia ceva impune existenţa cuţitului, la fel cum existenţa celorlalte tehnologii este impusă de existenţa acţiunii pe care ele sînt sortite să o împlinească. Prezenţa indiscutabilă a cuţitului în toate culturile, epocile şi civilizaţiile umane, ne arată că nu vom scăpa prea curînd de tehnologie, aşa că trebuie să ne descurcăm cu ea şi să ne adaptăm la ea.

   Şi locul în care putem să umblăm pentru a elimina cele mai multe efecte nedorite ale utilizării tehnologiei, nu se află în afara noastră ci se află înăuntrul nostru, în cele mai ascunse fundături ale spiritului uman, acolo unde se află dorinţa, frica, răbdarea, plictiseala şi furia. Mai exact, pentru a reglementa folosirea tehnologiei, trebuie să reglementăm emoţiile noastre, care sînt sursa comportamentelor noastre şi prin consecinţă comandă uzul tehnologiei. 

  În acest domeniu doresc eu să mă specializez acum, cel al ingineriilor şi tehnologiilor emoţionale, mai cu seamă cunoscînd că specializarea în acest domeniu este calea către adevăr. Ce înseamnă a afla adevărul ? Înseamnă a avea o privire detaşată asupra realităţii, iar această privire nu poate fi proiectată decît în prezenţa unui control subtil al propriilor emoţii, în prezenţa unei specializări a conştiinţei de-a nu fi afectată de emoţii în modul radical în care acest lucru se întîmplă într-un creier obişnuit. Cele mai multe emoţii vor canaliza atît conştiinţa cît şi percepţia în anumite direcţii, astfel ele ascunzînd o parte din realitate şi exagerînd pe altele şi astfel oferind o percepţie distorsionată asupra ei.

   Din nefericire sau din fericire, ştiinţa nu prea se ocupă cu aceste lucruri, ea fiind credincioasă paradigmei ei, de-a descrie ceea ce este, ceea ce există, şi astfel evitînd să se ocupe de ceea ce se doreşte să fie, ceea ce se vrea să fie, de modul în care un om vrea să transforme psihologia sa unică, care ţine de inginerie psihologică. Ingineria psihologică va fi prin definiţie pseudoştiinţifică şi este cazul a spune că emoţiile sînt cel puţin dificil de măsurat, ele fiind o parte din experienţa subiectivă a individului, iar asupra conştiinţei încă se poartă discuţii legate de ceea ce ea este şi prin urmare ştiinţa este încă la începutul drumului în ceea ce priveşte acest subiect. 

  Conform cu explorările pe care le-am întreprins eu, cea mai bună documentaţie legată de ingineria propriilor emoţii se poate găsi la oamenii "iluminaţi", după tiparul lui Buddha sau după un tipar similar acestuia, şi pe aceştia îi studiez acum, descoperind că există lucruri foarte inteligente pe care aceşti indivizi le au de spus şi satisfăcîndu-mi setea neostoită de explorare a subiectelor mistice şi misterioase, precum şi nevoia de-a consuma umor de calitate.

  Speranţa mea este că va veni o vreme cînd practicile recomndate de către aceşti indivizi îşi vor găsi locul în cultura mainstream şi în obiceiurile zilnice ale omului modern, care are o putere foarte mare asupra elementelor naturii, dar o putere prea mică asupra propriei sale fiinţe. Doresc deci putere tuturor oamenilor, putere asupra lor, care este cea mai bună dintre toate lucrurile.

    

Încrederea oarbă într-o justiţie oarbă aduce la întuneric

   Cu ocazia demonstraţiilor antiguvernamentale care au avut loc în perioada recentă, am avut neplăcerea să văd cuprinse de fervoarea protestelor aproape toate cunoştinţele mele, colegii de serviciu, prieteni şi inclusiv nişte persoane pe care eu aş zice că le iubesc. Toţi animaţi de dorinţa impetuoasă de-a da de pămînt cu hoţii, cu infractorii pesedişti, cu penalii şi cu ciuma roşie.

   Ca un comunist ce mă aflu, pot să spun că mă simt foarte jignit atunci cînd PSD-ul e numit ciuma roşie; păi ciuma roşie zic eu că este un epitet rezervat pentru comunişti adevăraţi, iar dacă mă numeşte cineva ciuma roşie eu mă simt complimentat. Îşi mai aminteşte cineva cum se comportă comuniştii adevăraţi? Comuniştii adevăraţi naţionalizează pînă şi căcatul din om în timp ce toată lumea lucrează la singura firmă care se numeşte statul, iar raporturile dintre cele mai mari venituri şi cele mai mici sînt de 1 la 6, nu de 1 la 10 000 sau 100 000. Comuniştii adevăraţi fac cenzură la sînge, nu se joacă de-a libertatea de expresie; comuniştii adevăraţi ascultă de Moscova, nu de stăpînii actuali ai României, care se află la Washington şi la Bruxelles.

   Păi să numeşti ciuma roşie PSD-ul, care este un partid capitalist neoliberal aservit americanilor, asta este fără doar şi poate o atrocitate, este ca şi cum ai numi criminal în serie pe unul care a omorît trei muşte; PSD-ul ar putea fi numit cel mult anemia roz şi nu ciuma roşie, să păstrăm vă rog proprietatea termenilor.

  În fine, asta a fost prima chestie care m-a iritat. A doua este încrederea oarbă a românilor în zeiţa cea oarbă a justiţiei care ne aduce aminte de handicapul lipsirii de vedere, transformat în cazul justiţiei într-o calitate. Eu zic că în acelaşi ton cu justiţia cea oarbă ar trebui să ne mîndrim cu o poliţie surdă, cu o armată invalidă, cu o biserică sclerozată, o presă mută, un parlament autist şi un guvern retardat mintal. 

   Filozofii se chinuie de mii de ani să stabilească ce-i aceea proprietate, ce-i hoţia şi ce-i dreptatea şi n-au ajuns la nici o concluzie deoarce lucrurile sînt foarte complicate în aceste aspecte, însă justiţia deja ştie aceste lucruri şi le ştia încă de pe vremea cînd legitima proprietatea stăpînului asupra sclavului ori a bărbatului asupra femeii.

  Justiţia a decretat şi decretează ce-i moral şi ce-i imoral legitimînd tot felul de acte suspecte sub acoperămîntul legalităţii. Oamenii pe planeta asta au ţinut sclavi într-un mod cît se poate de legal, i-au pus pe sclavi să se ucidă unii pe alţii  pentru distracţia stăpînilor în mod legal, dar vezi bine că era ilegal ca sclavii să fie ucişi de către stăpînii lor deoarece erau proprietatea lor legală. Investigaţia pentru aflarea adevărului a fost executată legal prin tortură, aşa că adevărul a fost extras în mod legal prin smulgerea legală a unghiilor, prin arderea legală a oganelor sexuale cu fiare încinse, prin jupuirea legală, desfigurarea legală şi bătaia legală, prin violarea legală a femeilor, smulgerea legală a dinţilor, lipsirea legală de somn şi prin orbirea legală a subiecţilor.  După ce au aflat adevărul prin aceste metode legale, oamenii de la justiţie au dispus împlinirea dreptăţii prin metode la fel de legale, precum spînzurarea legală a condamnaţilor, mutilarea lor legală, scoaterea intestinelor din ei şi arderea acestora în faţa lor, evident, tot legală. Tăierea legală cu fierăstrăul, arderea legală pe rug, frîngerea legală a oaselor, castrarea, fierberea şi înecarea legală a vinovaţilor au făcut parte din arsenalul de instrumente pentru împlinirea dreptăţii.  Decapitarea legală şi biciuirea legală încă mai împlinesc dreptatea prin Arabia Saudită. 

   Nu există metodă de tortură care să nu fi fost practicată cu desăvîrşit zel şi cu dedicaţie totală în cadrul instituţiilor de judecată, deoarece un criminal care îşi torturează în solitudine victima s-ar mai putea să aibă vreun proces de conştiinţă, însă oamenii cînd se adună într-un grup şi işi justifică şi certifică violenţa şi actele imorale prin puterea şi lărgimea colectivităţii, devin lipsiţi de conştiinţă şi ajung să comită cu seninătate sălbatică orice fel de atrocitate.

   Holocaustul a fost împlinit complet legal, epurările etnice şi execuţiile comandate de Stalin au fost legale,  exterminarea nativilor din America, legală, sclavagismul cum spuneam, tot legal, uciderea homosexualilor legală, arderea vrăjitoarelor pe rug - legală, opresiunea celui slab de către cel puternic legală, cele mai multe genociduri legale, persecuţia religioasă a fost legală, munca forţată legală, exterminările şi persecuţiile oponenţilor politici au fost legale, uciderea ereticilor la fel de legală.

   Orice fel de sistem dictatorial, opresiv, violent şi nedrept care a existat vreodată, în adevăr toate care au existat de-a lungul timpului, au fost în mod evident, legale. Gîndiţi-vă la lucrul ăsta. Sistemul imoral prin care o minoritate deţine cea mai mare parte a bogăţiei într-o societate iar majoritatea se luptă cu ea însăşi pentru frimiturile rămase de la masa stăpînilor, este legal.

  Iisus Cristos, executat legal, Socrate, executat legal, Giordano Bruno, executat legal, Galileo Galilei, condamnat legal, Ludovic al XVI-lea, executat legal cu tot cu nevastă-sa, Lavoisier , executat legal, Danton, executat legal de către Robespierre, care la rîndul său a fost executat tot legal de către alţii care erau mai legali decît el. Toţi revoluţionarii care au fost executaţi au fost executaţi în mod legal şi nenumăratele atrocităţi abătute asupra oamenilor din partea oricărui stat dotat cu aparatul justiţiei au fost nişte atrocităţi legale.

    Ştiţi ce este în schimb ilegal? Este ilegal ca taică-meu să-mi ridice buletinul odată ce a fost făcut, şi trebuie să mă duc eu pînă în localitatea îndepărtată de unde sînt, ca sa-mi pierd vremea pe drumuri. Că cine ştie ce nedreptate vom comite împotriva statului. Să nu te apuce rîsul cînd vezi ce înseamnă legea?

   Acum oamenii vor spune că deşi istoria justiţiei este mult mai presărată cu atrocităţi decît istoria celor care au acţionat în afara ei, nu mai există aceeaşi situaţie în prezent, deoarece justiţia noastră deşi tot oarbă, vede mult mai bine acum, şi-a spălat rochia şi e albă şi pură precum porumbelul nevinovat al păcii. Iar ce vreau eu să spun este că exact acelaşi lucru îl gîndea fiecare om din trecutul justiţiar al justiţiei, pe vremea cînd nedreptatea prospera în lumea oamenilor, cel mai des legitimată şi profesată printr-un sistem complicat de legi. 

   Dacă cineva vrea să fie sincer cu el însuşi şi să se uite la lumea noastră, cum va spune că este o lume dreaptă şi că justiţia face lumea să fie mai dreaptă cînd cele mai mari nedreptăţi sînt legale, iar cele mai mici nedreptăţi sînt pedepsite? 

   O privire obiectivă asupra justiţiei ne arată că ea nu este decît un instrument al puterii, al celei mai mari puteri de la un moment dat dintr-un anume loc. Cine anume are puterea decretează ce este legal şi ce este ilegal, fără nici un fel de preocupare pentru ceea ce este moral sau ceea ce este drept, dar cu foarte multă preocupare pentru a da impresia că justiţia este însăşi întruparea moralei. Toată acea ideologie sofisticată care se predă la facultatea de drept, este o pseudoştiinţă de cea mai abjectă factură, este o teologie a manifestării puterii într-o societate şi n-are nici un fel de legătură cu ştiinţa; facultatea de drept este o facultate de teologie. Toate comisiile, comitetele şi complexele de judecată, ritualurile şi regulamentele, decretele, actele normative şi legile, teoriile dreptului şi pretenţiile de ştiinţă sînt puse acolo ca să dezorienteze mintea celui care intră în contact cu sistemul justiţiei şi să justifice ceea ce vrea să justifice puterea din acea societate.

   Măsura în care justiţia se intersectează cu moralitatea este măsura în care cei puternici îşi dau seama că cu cît tratează mai bine pe ceilalţi cu atît au mai mult de cîştigat şi cu cît îi tratează mai rău, cu atît au mai mult de pierdut.

    A afla ce este drept şi ce nu-i drept pe lumea asta este un lucru destul de complicat, iar justiţia nu se ocupă cu el. Aşa că atunci cînd afli că un lucru este legal, trebuie să fii din cale afară de suspicios că acela este un act imoral, iar atunci cînd afli că un act este ilegal trebuie să fii la fel de suspicios şi să presupui că este foarte probabil să fie vorba despre un act moral. În cea mai mare parte societatea este nedreaptă din cauză că atenţia oamenilor este concentrată pe o multitudine de aspecte irelevante, mici nedreptăţi şi mici probleme, care totuşi lasă foarte puţin spaţiu de gîndit pentru problemle şi nedreptăţile de amploare.

   Aşa că cine vrea să se ducă în piaţă să manifesteze împotriva guvernului, să se ducă din punctul meu de vedere, dar măcar să zică ca nu le plac feţele guvernanţilor şi nici orientarea lor politică, să nu o facă invocînd justiţia, căci cine se călăuzeşte după un orb este cineva care deşi se află în lumină, calcă prin întuneric.  

De ce vrem ceea ce vrem?

  De cînd se naşte şi pînă cînd moare, omul vrea tot felul de chestii. Starea obişnuită a omului este aceea de dezechilibru perpetuu şi pentru cei mai mulţi dintre noi experienţa mulţumirii nu durează mai mult de o fracţiune de secundă. După aceea imediat apare ceva la orizont, imediat un disconfort îţi ocupă mintea iar dacă nu este vorba de disconfort atunci cu siguranţă ai văzut un lucru pe care ţi-ar plăcea să-l obţii, şi în timp ce dorinţa ţi se înţepeneşte în cap, pacea sufletească dă bir cu fugiţii.

  Ăsta este un lucru bun, mai ales după părerea oamenilor, căci dacă nu am mai vrea nimic atunci am fi ca pietrele, care nu vor decît să-şi continue mişcarea rectilinie şi uniformă pănă cînd o forţă intervine asupra lor şi le accelerează în altă direcţie sau le opreşte în loc. Ne place să vrem lucruri pentru că sîntem oameni şi vrem să să fim oameni iar nu pietre; dorinţa noastră ne defineşte acţiunea, iar acţiunea ne defineşte existenţa.

  Şi pentru că dorinţa ne defineşte existenţa, ar fi cazul să ne dorim să vedem ce este ea, de unde vine, unde se duce, de ce este ea aşa cum este şi de ce nu este în alt fel, căci dacă dorinţa noastră ar fi alta atunci imediat şi existenţa noastră ar urma această diferită dorinţă. Dar cel mai mult ne va folosi să ştim dacă putem avea vreun control asupra dorinţelor şi vrerilor noastre, iar dacă nu avem noi, atunci să ştim cine sînt aceia sau care sînt acele forţe care au control asupra dorinţelor noastre.

enigma dorinţei lui Salvador Dali

  În esenţă, dorinţa şi vrerea noastră principală este aceea de-a supravieţui şi din aceasta se răsfiră precum crengile unui copac toate celelate dorinţe şi vreri mai mici, de la dorinţa de îngheţată, la dorinţa de-a învinge la şah ori la popice, dorinţa de-a consuma alcool, dorinţa de joacă şi cea de sex, pînă la dorinţa de-a avea un telefon şmecher.

   Dacă apare ciudat că îngheţata şi telefonul şmecher sînt legate de supravieţuire, am putea să explicăm că îngheţata este de fapt un cocktail de suprastimuli gustativi, care toţi trasmit creierului ideea că substanţele care îi conţin sînt foarte bune pentru supravieţuire, adică proteinele, grăsimile şi zahărul din îngheţată. O îngheţată în deşert ar fi într-adevăr extraordinară pentru supravieţuire, dar cît de bună este ea pentru supravieţuire în contextul în care deja ai 150 de kile şi te afli în centrul oraşului, rămîne de discutat.

   Cît despre telefonul şmecher, cineva s-ar gîndi că într-adevăr un telefon te poate salva de la pieire cînd ai căzut în prăpastie în timp ce urcai pe munte, însă la fel de bun este şi un telefon mai puţin şmecher cît şi înţelegerea faptului că dacă te plimbi pe cărări neumblate şi abrupte fără să fii atent şi fără să pricepi că nu-i de joacă, atunci probabilitatea decesului creşte considerabil. Şmecheria telefonului este totuşi dorită tot din motive de supravieţuire - noi fiind animale sociale avem instincte foarte puternice de afiliere la grup, şi ştiind că puiul de om şi apoi omul nu poate să supravieţuiască singur ci doar îngrijit şi susţinut de către membrii tribului, decurge că a fi în relaţii bune cu membrii tribului este echivalent cu a-ţi maximiza şansele pentru supravieţuire. Înainte de-a fi un obiect util, telefonul şmecher este un simbol social, un semn care arată anumite lucruri persoanelor care-l văd. Astfel, şmecheria telefonului simbolizează nu doar apartenenţa la un trib oarecare, ci apartenenţa la un trib care e foarte şmecher şi în pas cu moda electronicelor, deci un trib foarte prosper, un trib cu şanse mari la proliferare.

   Lucrurile apar ceva mai complicate cu oamenii care îşi doresc să se sinucidă, deşi foarte simple în adevăr - evitarea suferinţei fiind una dintre principalele metode pentru prezervarea organismului, a scăpa de suferinţă era pe în preistorie un lucru indicat în 95% dintre cazuri - din păcate în cazul sinucigaşilor ea dă rezultatele pe care le cunoaştem toţi, unii sînt induşi în eroare de acest mecanism al supravieţuirii şi aşa ajung să se arunce de la etaj sau să consume mult mai multe pesticide decît cele pe care le mîncăm toţi prin intermediul produselor pe care le cumpărăm.

    Orice dorinţă pe care o avem, are o componentă instinctuală, legată mai mult sau mai puţin de dorinţa de supravieţuire, şi ea mai are o componentă culturală, legată de contextul şi epoca în care individul trăieşte. Astfel, în timp ce în Evul Mediu pentru a stabili ierarhia în cadrul grupului oamenii bogaţi se întreceau în a avea cît mai mulţi cai înhămaţi la trăsură, în epoca prezentă oamenii se întrec în numărul de cai putere pe care il are automobilul pe care îl deţin. Tot aşa, aceeaşi dorinţă instinctuală generată de codul ADN care determină nevoia de reproducere, era exprimată în timpurile biblice la unele triburi prin invadarea unor regiuni vecine, luarea femeilor în sclavie sexuală şi uciderea masculilor, în timp ce în epoca contemporană, acelaşi instinct al reproducerii se traduce prin invadarea site-urilor de pornografie, luarea organelor sexuale la mînă şi uciderea spermatozoizilor.

    În funcţie de contextul cultural deci, instinctul nostru se transformă în dorinţe diferite şi ne poate aduce să facem lucruri pe care am putea sa le judecăm drept nu cele mai potrivite. Apare inevitabil întrebarea dacă putem să schimbăm în vreun fel ceea ce vrem, în aşa fel încît să vrem altceva.

   Şi vestea bună este că putem schimba ceea ce vrea, iar vestea proastă este că deşi este posibil, este considerabil dificil. Se crede de obicei că vrerea are o structură simplă, şi că de pildă un alcoolist pus în faţa paharului are de făcut o alegere simplă: să bea sau să nu bea. Dacă reuşeşte să nu bea, s-ar zice că are voinţă, iar dacă nu reuşeşte, s-ar zice că nu are voinţă.

   În adevăr lucrurile sînt mult mai complicate decît atîta. În structura vrerii, apar mai mulţi factori, cîţi exact -  nu ştiu să spun, mai ales că unii sînt conştienţi, iar alţii sînt subconştienţi. În timp ce alcoolistul nostru stă în faţa alegerii, poate rugîndu-l pe Dumnezeu să depărteze acest pahar din faţa lui, constatînd că în cele din urmă paharul nu vrea să plece nicăieri, el poate începe să reflecteze serios la întrebarea existenţială din faţa sa: a bea sau a nu bea - aceasta este întrebarea lui.

  Şi întrebarea odată întoarsă pe toate părţile ne arată gradul de complexitate al problemei pe care o avem în faţă. În timp ce se gîndeşte la paharul din faţa sa, prin mintea alcoolistului nostru or să treacă cel mai probabil o sumedenie de idei şi situaţii conectate cu problema de faţă, ca de exemplu scandalul pe care il va face nevasta odată ce va termina paharele următoare, investiţia dezastruoasă de bani şi viaţă pe care a făcut-o în alcool, distracţia pe care o încearcă cu prietenii săi alcoolişti, disconfortul extrem pe care il va produce abstinenţa, problemele de sănătate pe care i le-a produs şi i le va produce băutura, plăcerea, eliberarea şi exuberanţa pe care le va încerca odată ce a consumat destul alcool, frustrarea intensă pentru propria neputinţă de-a renunţa la acest obicei toxic, eventualele dureri de cap şi mahmureala prognozate pentru viitorul apropiat, amintirile frumoase de la beţie, amintirile nu prea frumoase de la beţie precum şi alte categorii de obiecte psihice care se manifestă în capul său ca nişte oştiri ce se înfruntă pe cîmpul de bătaie, în timp ce materia cenuşie este umplută de tensiune iar capul de durere.

  În afară de acestea pe care le ţine în conştiinţă, există şi acelea pe care le ţine în afara conştiinţei, idei, imagini, sunete, memorii şi emoţii ascunse care de asemenea se luptă cu ardoare pentru dominaţie asupra celorlalte şi care-l fac pe alcoolistul nostru să aibă o stare imposibilă de indecizie... parca ar mai bea un pahar, parcă l-ar lăsa, parcă întinde mîna înspre el, parcă ar mai retrage-o puţin.

   O decizie este luată atunci cînd una dintre părţi cîştigă, şi în acest context, în care noi recunoaştem că dorinţa noastră nu este niciodată simplă ci este o dorinţă complexă aproape întotdeauna opusă de contradorinţa sa, devine foarte util să cunoaştem cum am putea ajuta pe una dintre părţi să cîştige în detrimentul celeilalte. Acea parte din mintea noastră care se cheamă raţiunea, poate să indice către împlinirea dorinţei ca fiind un act avantajos pentru noi sau dezavantajos, după caz. 

  Astfel că pentru a înclina balanţa în favoarea uneia dintre părţile combatante devine o problemă destul de dificilă, de recrutare a aliaţilor pentru coaliţia pe care raţiunea o califică drept dezirabilă şi de acţiuni concertate pentru dezintegrarea opoziţiei. Variate metode sînt folosite de către psihologii profesionişti şi de către cei amatori care sîntem noi, oamenii comuni, iar cine le practică cu dedicaţie ajunge să fie un maestru al propriilor dorinţe. Tehnici de exersare a voinţei, diverse tipuri de meditaţie, practici de terapie comportamental-cognitivă, apelul la puterea lui Dumnezeu, la susţinerea sau presiunea familiei, recurgerea la promisiuni publice, integrarea dorinţelor în sistemul de valori şi multe altele, toate acestea reprezintă arme din arsenalul prin care putem să ne afectăm dorinţele în direcţia dorită, adică să ajungem să vrem ceea ce vrem şi să nu vrem ceea ce nu vrem. 

  Şi nu este lipsit de importanţă să menţionăm că nu este vreun lucru nou, ci este un fapt al istoriei, acela că există tot felul de oameni cu care intrăm vrînd nevrînd în contact, şi care vor să vrem ceea ce vor ei să vrem, şi nu ceea ce vrem noi să vrem. Se poate ca noi să nu vrem să consumăm Coca Cola deoarece ne strică dinţii şi silueta, iar în partea cealaltă există împreună cu dorinţa noastră de zahăr, un colectiv întreg de psihologi, agenţi de publicitate, specialişti în marketing, artişti şi afacerişti care se vor alia cu dorinţa noastră de zahăr împotriva dorinţei de o siluetă frumoasă astfel încît oamenii ajung să fie ameţiţi nemaiştiind ce vor ei de fapt. În societate întotdeuna vor exista grupări care vor vrea ca noi să dorim produsele pe care ei le pot confecţiona, fie că sînt băuturi alcoolice sau dulci, produse de patiserie, obiecte de artă, ideologii imorale, obiecte sau poveşti nemuritoare care ne garantează securitatea, obiecte de uz casnic ori de uz intelectual,  şi tot felul de medicamente şi terapii mai mult sau mai puţin funcţionale pentru probleme mai mult sau mai puţin reale. 

   Unele dintre aceste grupări vor fi atît de scrupuloase în a ne influenţa dorinţele încît ele nu vor pregeta să inventeze din neant lucruri pe care noi nu le doream, lucruri fără de care eram fericiţi şi fără de care acum nu mai avem liniştea. Vor să ne influenţeze dorinţele din cauză că sînt şi ei oameni şi vor chestii. Iar ceea ce noi trebuie să vrem, este să avem dorinţa de-a fi stăpîni pe dorinţele noastre, căci dacă cineva este stăpîn peste dorinţele noastre atunci el este stăpîn peste acţiunile noastre iar noi sîntem sclavii acelui om. Eliberarea din sclavie începe cu stăpînirea propriei dorinţe.