Cu ocazia demonstraţiilor antiguvernamentale care au avut loc în perioada recentă, am avut neplăcerea să văd cuprinse de fervoarea protestelor aproape toate cunoştinţele mele, colegii de serviciu, prieteni şi inclusiv nişte persoane pe care eu aş zice că le iubesc. Toţi animaţi de dorinţa impetuoasă de-a da de pămînt cu hoţii, cu infractorii pesedişti, cu penalii şi cu ciuma roşie.
Ca un comunist ce mă aflu, pot să spun că mă simt foarte jignit atunci cînd PSD-ul e numit ciuma roşie; păi ciuma roşie zic eu că este un epitet rezervat pentru comunişti adevăraţi, iar dacă mă numeşte cineva ciuma roşie eu mă simt complimentat. Îşi mai aminteşte cineva cum se comportă comuniştii adevăraţi? Comuniştii adevăraţi naţionalizează pînă şi căcatul din om în timp ce toată lumea lucrează la singura firmă care se numeşte statul, iar raporturile dintre cele mai mari venituri şi cele mai mici sînt de 1 la 6, nu de 1 la 10 000 sau 100 000. Comuniştii adevăraţi fac cenzură la sînge, nu se joacă de-a libertatea de expresie; comuniştii adevăraţi ascultă de Moscova, nu de stăpînii actuali ai României, care se află la Washington şi la Bruxelles.
Păi să numeşti ciuma roşie PSD-ul, care este un partid capitalist neoliberal aservit americanilor, asta este fără doar şi poate o atrocitate, este ca şi cum ai numi criminal în serie pe unul care a omorît trei muşte; PSD-ul ar putea fi numit cel mult anemia roz şi nu ciuma roşie, să păstrăm vă rog proprietatea termenilor.
În fine, asta a fost prima chestie care m-a iritat. A doua este încrederea oarbă a românilor în zeiţa cea oarbă a justiţiei care ne aduce aminte de handicapul lipsirii de vedere, transformat în cazul justiţiei într-o calitate. Eu zic că în acelaşi ton cu justiţia cea oarbă ar trebui să ne mîndrim cu o poliţie surdă, cu o armată invalidă, cu o biserică sclerozată, o presă mută, un parlament autist şi un guvern retardat mintal.
Filozofii se chinuie de mii de ani să stabilească ce-i aceea proprietate, ce-i hoţia şi ce-i dreptatea şi n-au ajuns la nici o concluzie deoarce lucrurile sînt foarte complicate în aceste aspecte, însă justiţia deja ştie aceste lucruri şi le ştia încă de pe vremea cînd legitima proprietatea stăpînului asupra sclavului ori a bărbatului asupra femeii.
Justiţia a decretat şi decretează ce-i moral şi ce-i imoral legitimînd tot felul de acte suspecte sub acoperămîntul legalităţii. Oamenii pe planeta asta au ţinut sclavi într-un mod cît se poate de legal, i-au pus pe sclavi să se ucidă unii pe alţii pentru distracţia stăpînilor în mod legal, dar vezi bine că era ilegal ca sclavii să fie ucişi de către stăpînii lor deoarece erau proprietatea lor legală. Investigaţia pentru aflarea adevărului a fost executată legal prin tortură, aşa că adevărul a fost extras în mod legal prin smulgerea legală a unghiilor, prin arderea legală a oganelor sexuale cu fiare încinse, prin jupuirea legală, desfigurarea legală şi bătaia legală, prin violarea legală a femeilor, smulgerea legală a dinţilor, lipsirea legală de somn şi prin orbirea legală a subiecţilor. După ce au aflat adevărul prin aceste metode legale, oamenii de la justiţie au dispus împlinirea dreptăţii prin metode la fel de legale, precum spînzurarea legală a condamnaţilor, mutilarea lor legală, scoaterea intestinelor din ei şi arderea acestora în faţa lor, evident, tot legală. Tăierea legală cu fierăstrăul, arderea legală pe rug, frîngerea legală a oaselor, castrarea, fierberea şi înecarea legală a vinovaţilor au făcut parte din arsenalul de instrumente pentru împlinirea dreptăţii. Decapitarea legală şi biciuirea legală încă mai împlinesc dreptatea prin Arabia Saudită.
Nu există metodă de tortură care să nu fi fost practicată cu desăvîrşit zel şi cu dedicaţie totală în cadrul instituţiilor de judecată, deoarece un criminal care îşi torturează în solitudine victima s-ar mai putea să aibă vreun proces de conştiinţă, însă oamenii cînd se adună într-un grup şi işi justifică şi certifică violenţa şi actele imorale prin puterea şi lărgimea colectivităţii, devin lipsiţi de conştiinţă şi ajung să comită cu seninătate sălbatică orice fel de atrocitate.
Holocaustul a fost împlinit complet legal, epurările etnice şi execuţiile comandate de Stalin au fost legale, exterminarea nativilor din America, legală, sclavagismul cum spuneam, tot legal, uciderea homosexualilor legală, arderea vrăjitoarelor pe rug - legală, opresiunea celui slab de către cel puternic legală, cele mai multe genociduri legale, persecuţia religioasă a fost legală, munca forţată legală, exterminările şi persecuţiile oponenţilor politici au fost legale, uciderea ereticilor la fel de legală.
Orice fel de sistem dictatorial, opresiv, violent şi nedrept care a existat vreodată, în adevăr toate care au existat de-a lungul timpului, au fost în mod evident, legale. Gîndiţi-vă la lucrul ăsta. Sistemul imoral prin care o minoritate deţine cea mai mare parte a bogăţiei într-o societate iar majoritatea se luptă cu ea însăşi pentru frimiturile rămase de la masa stăpînilor, este legal.
Iisus Cristos, executat legal, Socrate, executat legal, Giordano Bruno, executat legal, Galileo Galilei, condamnat legal, Ludovic al XVI-lea, executat legal cu tot cu nevastă-sa, Lavoisier , executat legal, Danton, executat legal de către Robespierre, care la rîndul său a fost executat tot legal de către alţii care erau mai legali decît el. Toţi revoluţionarii care au fost executaţi au fost executaţi în mod legal şi nenumăratele atrocităţi abătute asupra oamenilor din partea oricărui stat dotat cu aparatul justiţiei au fost nişte atrocităţi legale.
Ştiţi ce este în schimb ilegal? Este ilegal ca taică-meu să-mi ridice buletinul odată ce a fost făcut, şi trebuie să mă duc eu pînă în localitatea îndepărtată de unde sînt, ca sa-mi pierd vremea pe drumuri. Că cine ştie ce nedreptate vom comite împotriva statului. Să nu te apuce rîsul cînd vezi ce înseamnă legea?
Acum oamenii vor spune că deşi istoria justiţiei este mult mai presărată cu atrocităţi decît istoria celor care au acţionat în afara ei, nu mai există aceeaşi situaţie în prezent, deoarece justiţia noastră deşi tot oarbă, vede mult mai bine acum, şi-a spălat rochia şi e albă şi pură precum porumbelul nevinovat al păcii. Iar ce vreau eu să spun este că exact acelaşi lucru îl gîndea fiecare om din trecutul justiţiar al justiţiei, pe vremea cînd nedreptatea prospera în lumea oamenilor, cel mai des legitimată şi profesată printr-un sistem complicat de legi.
Dacă cineva vrea să fie sincer cu el însuşi şi să se uite la lumea noastră, cum va spune că este o lume dreaptă şi că justiţia face lumea să fie mai dreaptă cînd cele mai mari nedreptăţi sînt legale, iar cele mai mici nedreptăţi sînt pedepsite?
O privire obiectivă asupra justiţiei ne arată că ea nu este decît un instrument al puterii, al celei mai mari puteri de la un moment dat dintr-un anume loc. Cine anume are puterea decretează ce este legal şi ce este ilegal, fără nici un fel de preocupare pentru ceea ce este moral sau ceea ce este drept, dar cu foarte multă preocupare pentru a da impresia că justiţia este însăşi întruparea moralei. Toată acea ideologie sofisticată care se predă la facultatea de drept, este o pseudoştiinţă de cea mai abjectă factură, este o teologie a manifestării puterii într-o societate şi n-are nici un fel de legătură cu ştiinţa; facultatea de drept este o facultate de teologie. Toate comisiile, comitetele şi complexele de judecată, ritualurile şi regulamentele, decretele, actele normative şi legile, teoriile dreptului şi pretenţiile de ştiinţă sînt puse acolo ca să dezorienteze mintea celui care intră în contact cu sistemul justiţiei şi să justifice ceea ce vrea să justifice puterea din acea societate.
Măsura în care justiţia se intersectează cu moralitatea este măsura în care cei puternici îşi dau seama că cu cît tratează mai bine pe ceilalţi cu atît au mai mult de cîştigat şi cu cît îi tratează mai rău, cu atît au mai mult de pierdut.
A afla ce este drept şi ce nu-i drept pe lumea asta este un lucru destul de complicat, iar justiţia nu se ocupă cu el. Aşa că atunci cînd afli că un lucru este legal, trebuie să fii din cale afară de suspicios că acela este un act imoral, iar atunci cînd afli că un act este ilegal trebuie să fii la fel de suspicios şi să presupui că este foarte probabil să fie vorba despre un act moral. În cea mai mare parte societatea este nedreaptă din cauză că atenţia oamenilor este concentrată pe o multitudine de aspecte irelevante, mici nedreptăţi şi mici probleme, care totuşi lasă foarte puţin spaţiu de gîndit pentru problemle şi nedreptăţile de amploare.
Aşa că cine vrea să se ducă în piaţă să manifesteze împotriva guvernului, să se ducă din punctul meu de vedere, dar măcar să zică ca nu le plac feţele guvernanţilor şi nici orientarea lor politică, să nu o facă invocînd justiţia, căci cine se călăuzeşte după un orb este cineva care deşi se află în lumină, calcă prin întuneric.